La examenul de Bacalaureat de miercuri, proba de istorie şi matematică, au fost eliminaţi doi candidaţi. Aceştia au fost prinşi cu metode moderne de a copia, dar, unul dintre aceştia, a uzat şi metode... clasice.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că este dispus să candideze la alegerile prezidențiale, dacă va are sprijinul PSD. La rândul său, premierul Victor Ponta, care este și liderul PSD, a spus că și-ar dori ca Oprescu să candideze cu sprijinul partidului său.
Preşedintele interimar al PNL, Crin Antonescu, cel care urma să candideze la funcţia supremă în stat, a anunţat, sâmbătă, că nu mai intră în cursa pentru Cotroceni.
Organizaţia municipală a PNŢCD Timişoara îşi va alege, sâmbătă, o nouă conducere. Până acum a funcţionat o conducere interimară, avându-l în frunte pe Ciprian Mihok, cel care este şi candidatul ţărăniştilor la alegerile parţiale parlamentare de pe Colegiul 3 Timişoara. Până acum el este şi singurul înscris în cursă.
Dacă în campaniile electorale îşi strângeau mâinile şi se plimbau împreună prin centrul Timişoarei, acum primarul Nicolae Robu (PNL) şi parlamentarul Sorin Grindeanu (PSD) îşi aruncă vorbe grele. Cei doi ar putea ajunge să se confrunte la alegerile pentru primărie din 2016. Oricum, Grindeanu crede că, la cum merg lucrurile la ora actuală în oraş, ar fi extraordinar pentru Timişoara... dacă Robu n-ar mai candida.
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.