tion.ro Web analytics

După ani de când Timișoara și-a anunțat intenția de a candida la prestigiosul titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, urmează momentul adevărului. Vineri se va anunța dacă orașul de pe Bega a reușit să convingă juriul. Indiferent dacă vom câștiga sau nu, reprezentanții Asociației Timișoara Capitală Culturală 2021 spun că dosarul orașului va fi folosit pentru dezvoltarea urbei.
Ministrul Sorin Grindeanu, preşedintele PSD Timiş, trage un semnal de alarmă legat de drumul Timişoarei spre titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. Acesta spune că vrea ca Timişoara să scape de „băşcăliile” legate de acţiunile conducătorului primăriei de pe posturile naţionale şi să se discute de chestiunile serioase ale oraşului, una dintre ele fiind chiar cursa Timişoarei spre acest titlu.
La începutul lunii iunie, o parte din lupta Timișoarei pentru a obține titlul de Capitală Culturală Europeană s-a mutat pe Instagram. Locuitorii orașului de pe Bega au fost invitați să posteze pe site-ul de socializare imagini reprezentative pentru Timișoara, folosindu-se de hashtag-ul #TM2021. O mulțime de persoane au dat curs provocării, iar imaginile lor au reușit, într-adevăr, să captureze povestea orașului din ultimele luni.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 21 octombrie 2024, în Timișoara?
Luni puteți merge la mai multe spectacole de teatru și la un recital.

Eveniment

VIDEO. Un copil de patru ani și doi adulți, răniți după ce o mașină s-a răsturnat la intrare în Giarmata
Accident produs duminică seara, pe DJ 691, în apropiere de intrarea în Giarmata. Trei persoane au ajuns la spital. Printre victime se numără și un copil de 4 ani.

Capitală Culturală

Un film regizat de un timișorean face parte din selecția Festivalului de Film de la Girona. Va putea fi văzut la Timișoara
Filmul „Timing”, al regizorului timișorean Lucas Neagu, face parte din selecția oficială a Festivalului de Film de la Girona. Filmul va avea o proiecție în premieră și în Timișoara.

România

Olimpiada Națională de Statistică, în premieră pentru liceenii din România
Institutul Național de Statistică și Ministerul Educației organizează pentru prima dată în România Olimpiada Națională de Statistică. Se pot înscrie elevii de liceu.

România

Studenții vor beneficia de ajutorul din partea statului pentru plata chiriilor
Ministerul Educației a lansat în consultare publică metodologia de acordare a subvențiilor de cazare a studenților care stau în căminele universităților de stat, dar și pentru cei care stau în chirie. Prevederile proiectului se aplică începând cu 1 ianuarie 2025.

Sănătate

Lecția de la Babeș: capsula endoscopică, una dintre singurele dispozitive folosite pentru vizualizarea intestinului subțire
Medicii de la spitalul Victor Babeș Timișoara ne informează, în cadrul lecției de la Babeș, despre capsula endoscopică. Dispozitivul este folosit pentru a vizualiza tractul digestiv, în special intestinul subțire. 2

Ştiri din Timiș

Prezidențiale și referendum în Republica Moldova. Urnă de vot și la Timișoara
Cetățenii cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi, duminică, la urne, pentru a vota şeful statului pe următorii patru ani, dar şi pentru a confirma calea europeană a ţării, printr-un referendum privind modificarea Constituţiei.

Turism

Oaza cu alcool din mijlocul Mării Caraibilor
Golful Parottee din Jamaica are ape adânci până deasupra brâului. Floyd Forbes, un pescar din zonă, și-a dorit, în urma unui vis, să aibă un bar ridicat în mijlocul acestor ape. A încropit din lemne uscate și frunze de palmier o colibă ridicată pe picioare în apa albastru-azurie a golfului. Inițial a fost folosită ca oprire pentru el și prietenii săi, dar cu ajutorul agențiilor de turism din zonă, a devenit o atracție propriu-zisă.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici