tion.ro Web analytics

Cu o istorie bogată și o cultură vibrantă, Timișoara are multe de oferit turiștilor: de la arhitectura impresionantă, la evenimente de top. Inaugurarea orașului ca și Capitală Europeană a Culturii pentru 2023 reprezintă o bornă în dezvoltarea orașului și a regiunii, oferindu-le oamenilor ocazia de a explora și experimenta toate aspectele culturale și istorice ale zonei.

Ştiri din Timiș

Primăria începe preluarea cererilor de la cei care vor să vândă produse specifice de Ziua Morților
În prima zi a lunii noiembrie, de Ziua Morților, credincioșii vizitează mormintele celor dragi care au trecut la cele veșnice. Cei care vor să vândă coroane, lumânări sau alte produse comemorative pot depune cereri la Primăria Timișoara începând de luni. Vor fi șase locații disponibile, pe trotuarele din fața cimitirelor.

Eveniment

VIDEO. „Voi alimenta gratis la tot orașu'”. Ambuteiaj pe strada Cluj din Timișoara după ce un influencer a promis că face cinste cu benzină
O postare pe rețelele de socializare, în care un tânăr le promitea șoferilor că face un „giveaway” cu benzină gratis, a fost suficientă pentru a declanșa un adevărat haos pe strada Cluj din Timișoara. UPDATE. Polițiștii sunt la fața locului pentru a fluidiza traficul 4

Ştiri din Timiș

Sunt gata lucrările pe bulevardul Stan Vidrighin. De sâmbătă revin și tramvaiele
De sâmbătă, la ora 13, revin pe traseul clasic, pe Stan VIdrighin, tramvaiele 4 și 8. Lucrările de modernizare a bulevardului, începute în 2022, sunt gata. Momentan, însă, liniile 4, 8 și 9 vor întoarce în bucla de la AEM, cea de la Ciarda Roșie urmând a fi relocată din cauza unei alte investiții, cea la Arena „Eroii Timișoarei”.

Ştiri din Timiș

Industrializarea României, o prioritate pentru PSD. Senatorul de Timiș Eugen Dogariu: „Importurile trebuie reduse”
Vineri, la Timișoara, prim-vicepreședintele PSD Timiș, senatorul Eugen Dogariu, a detaliat planul partidului de reindustrializare al României, care prevede investiții strategice în industrie, reducerea dependenței de importuri și creșterea exporturilor. 1

Ştiri din Timiș

VIDEO. Roadele toamnei, sărbătorite de elevii din ciclul primar de la „Lenau”, în cadrul unui nou „Erntedank”
O nouă toamnă, o nouă recoltă. Elevii Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau”, cei din clasele a II-a și a III-a, au marcat acest moment, ca în fiecare an, cu program artistic și culinar, în cadrul evenimentului „Erntedank”, cum sună sărbătoarea în culturile germanice, sau „Ziua Recoltei”, pe românește.

Ştiri din Timiș

Noii aleși locali din 9 iunie încep să își preia mandatele. Dobra, de sâmbătă, Fritz mai are de așteptat
Prefectura a anunțat lista primilor primari și consilieri locali care își vor prelua mandatele după ce au fost aleși pe 9 iunie. Vineri au preluat mandatul primarul și consiliul local din Făget, sâmbătă urmează Lugojul, după care încă șapte comune, luni. Timișoara mai are de așteptat, nefiind pe lista cu primele UAT-uri.

Ştiri din Timiș

Marș de solidaritate pentru siguranța femeilor, organizat în centrul Timișoarei
Anul acesta va avea loc a zecea ediție a marșului „Împreună pentru Siguranța Femeilor” la București. Ca gest de solidaritate, Asociația SPICC vă invită în Piața Libertății din Timișoara să vă alăturați luptei pentru siguranța femeilor.

România

Substanță periculoasă descoperită în parfumurile unor branduri de lux
A fost emisă o alertă de către autoritățile europene după ce s-a descoperit o substanță chimică interzisă în parfumuri de renume, care ar putea reprezenta un risc pentru sănătate.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici