Reprezentanții mai multor instituții publice au verificat 643 de firme și 31 de mijloace de transport în perioada 25 septembrie – 31 octombrie. Verificările au vizat instituțiile publice și firmele care depozitează, transportă, distribuie, utilizează și comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat, de toată raza județului Timiș.
Ştiri din Timiș
Ligia Deca, ministra Educației, a semnat alături de Laurențiu Georgescu, directorul general administrativ al Universității de Vest din Timișoara, două contracte de modernizare a infrastructurii universității, cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Eveniment
O tragedie a avut loc, vineri, pe un drum din Timiș.
Eveniment
Doi timișeni, tată și fiu, au fost depistați în flagrant delict cu aproximativ nouă kilograme de canabis. Fiul în vârstă de 43 de ani a primit arest preventiv pentru 30 de zile, iar tatăl său, în vârstă de 70 de ani, este în arest la domiciliu.
Ştiri din Timiș
Proprietarii locuințelor din zeci de imobile aflate în zonele de protecție istorică vor trebui să scoată din buzunare mulți bani pentru că au lăsat clădirile în paragină. Unii dintre ei vor plăti impozite majorate chiar și de cinci ori.
1
România
Ministra Educației Ligia Deca a anunțat într-o postare pe Facebook că „noul Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic și de punctuație va putea fi folosit în școli”. Instrumentul lansat de Institutul de Lingvistică al Academiei Române putea fi folosit în școli și înainte de anunțul ministrei.
1
Ştiri din Timiș
Daruri constând în alimente și dulciuri au primit persoanele nevoiașe din Parohia Timișoara-Iosefin, al cărei paroh este preotul Ionel Popescu.
România
Luni, 16 decembrie, Ministerul Educației a aprobat programa școlară pentru disciplina obligatorie „Istoria comunismului din România”. Programa școlară a fost publicată joi, 19 decembrie, în Monitorul Oficial.
3
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Optimit Hidraulic, un nume de referință în domeniul furnizării de produse și servicii hidraulice și pneumatice, își extinde prezența și în Timișoara, oferind o gamă largă de soluții personalizate pentru diverse industrii.