Doar puţin peste 750.000 de pasageri au trecut pragul Aeroportului Internaţional Timişoara, în 2013. Faţă de anul 2011, numărul acestora aproape s-a înjumătăţit. Conducerea aeroportului motivează această scădere prin retragerea treptată din Timişoara a companiei Carpatair.
Momente grele pentru compania aeriană Carpatair, una dintre cele mai mari de acest tip din sud-estul Europei. Consiliul de administrație a decis ca din luna ianuarie să sisteze toate zborurile de pe aeroportul din Timișoara. Se pare că de vină pentru acest lucru este lipsa călătorilor.
Elevii uneia dintre şcolile profesionale din Timişoara au avut posibilitatea să afle ce înseamnă să fi mecanic al unui avion. Un grup de tineri a văzut „pe viu" ce înseamnă un avion Cessna şi tehnologia implementată aici.
Decizia Carpatair de a renunţa la hub-ul de la Timişoara în favoarea zborurilor directe este salutată inclusiv de conducerea aerogării timişorene, aflată în conflict deschis de mai mult timp cu compania aeriană moldoveană. Aeroportul Internaţional Timişoara rămâne însă cel mai important punct de operare a Carpatair în România.
Compania Carpatair a schimbat strategia şi renunţă la hub-ul de la Timişoara în favoarea zborurilor directe. Acest lucru este posibil odată cu „pensionarea” ultimei aeronave Saab 2000, care a părăsit flota Carpatair după zece ani de serviciu.
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1
Mapamond
Un șofer a intrat cu mașina într-un mall din Texas și a lovit mai multe persoane, în timp ce era urmărit de poliție. Cinci persoane au fost rănite. Ulterior, bărbatul a fost împușcat mortal de către polițiști.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara are pe strada Alexandru Ioan Cuza un mic spațiu, parte a fostei cetăți. Vrea să îl transforme într-o mică galerie de artă, care să atragă peste 2.000 de vizitatori pe an. Inițial, reabilitarea trebuia să coste 1,6 milioane de lei, dar după finalizarea proiectării, s-a ajuns la un cost estimativ de 3 milioane de lei.