Spaţiul Mercy scoate, timp de trei zile, muzica, teatrul, filmul, literatura, dansul, pictura, fotografia în stradă, sub diverse forme şi promite "Experienţe" inedite. Între 15 şi 17 iunie, timişorenii sunt invitaţi, din nou, la Street Delivery Timişoara.
Luni, 9 aprilie 2012 , de la ora 19, în librăria Cărtureşti din Iulius Mall Timişoara va avea loc vernisajul expoziţiei care cuprinde fotografiile selectate în urma concursului desfăşurat în perioada 20-31 martie, pe tema expoziţiei „Istoria unui meşteşug”.
Douăsprezece poveşti de viaţă, poveşti despre plecări şi sosiri. Oameni care au plecat din Banat, oameni care s-au stabilit aici. Despre cei care şi-au încercat norocul într-o ţară străină vorbeşte expoziţia deschisă în aceste zile la Cărtureştii din Mall, în Timişoara.
„Îndrăgostiţii de cărţi” au randevu la Cărtureşti. O campanie cu acest generic se desfăşoară la la librăriile -ceainării din Timişoara în perioada 14 – 24 februarie.
Desene cu pixul, portrete de suflete în continuă schimbare, personaje fantastice dintr-un univers ingenuu, subtile stări, în cele din urmă un exerciţiu de imaginaţie şi pentru artist şi pentru privitor – asa se prezintă expoziţia „Lanin”, al cărei vernisaj va avea loc marţi, 15 noiembrie, de la ora 19, în ceainăria Cărtureşti de pe strada Mercy din Timişoara.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, sâmbătă, că instituția pe care o conduce a depus, în parteneriat cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire.
Ştiri din Timiș
Principalele magazine și centre comerciale din Timișoara au și în acest an un program special de sărbători. Pentru a evita aglomerația, este recomandat să nu lăsați cumpărăturile pe ultima sută de metri.
Ştiri din Timiș
Părintele vicar Ionel Popescu a publicat cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor – Decembrie ´89”. Volumul a fost tipărit cu binecuvântarea și Precuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Eveniment
Șapte mașini au fost implicate într-o tamponare pe Autostrada A1, în județul Timiș.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea nu mai poate achiziționa imobilul istoric renovat din cartierul Iosefin, pentru care era dispusă să achite 1,9 milioane de euro din bugetul local.
Mapamond
Atac în Germania. Patru persoane au murit și două sute sunt rănite după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg. Este vorba de un medic originar din Arabia Saudită.
Ştiri din Timiș
Seria de evenimente „35 de ani de libertate”, dedicată comemorării Revoluției din 1989 de la Timișoara, a luat sfârșit vineri seară, cu „Gala Libertății”. Evenimentul organizat de primărie sub forma unui spectacol de teatru multimedia a atras ca participanți mai mulți ambasadori, reprezentanți ai orașelor înfrățite și alte oficialități.
Ştiri din Timiș
Radu Ticiu, inițiatorul turei transfrontaliere, a precizat că aceasta este ultima pedalare înainte de intrarea în Schengen.