În cadrul unui proiect ce își propune ”să reînvie muzica uitată a vârstelor istorice ale orașului”, trupa de world music Peregrinii va susține vineri, 30 ianuarie 2015, de la ora 19, la Casa Artelor (str. A.Pacha nr.8), un concert dedicat Timișoarei otomane.
"Casa Artelor" din Timisoara lansează un proiect de documentare pentru realizarea expoziției de fotografie ”25”, dedicată memoriei anului 1989.
Elevii și studenții creativi, care nu se tem să-și recite propriile texte în lumina reflectoarelor, vor avea ocazia să-și demonstreze talentul, la finalul acestei săptămâni. Sub îndrumarea artistului Jonas Bolle, tinerii vor putea să învețe mai multe despre tainele poeziei slam.
Teatrul Studenţesc Thespis al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara prezintă vineri, 17 octombrie, de la ora 19, comedia „Măicuţa Maria Ignatius explică totul” la Casa Artelor.
Lucru rar chiar și în cea mai bună dintre lumile posibile, scrise sau trăite, o carte și-a întâlnit deodată personajele și cititorii: o întâlnire frumoasă, pusă la cale chiar de autoare, Adriana Cârcu, care și-a lansat, în Curtea cu castan a Casei Artelor din Timișoara, Povestirile din vremea de după.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
14
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.