Miercuri, 30 octombrie, conducerea Casei de Pensii Timiș a avut de făcut două anunțuri. Pe de o parte, că a fost ocupat un post de conducere. Pe de altă parte, directorul și-a cerut scuze că programul informatic prin care trec „cazurile noi de pensii”, adică cererile de pensionare pe prevederile modificate ale noii Legi a Pensiilor, încă nu funcționează.
Procesul de revizuire a pensiilor beneficiarilor timișeni nemulțumiți după recalcularea de la 1 septembrie se va încheia în jurul datei de 15 octombrie. Data, însă, este mai mult estimativă, conducerea instituției dorindu-și mai degrabă să nu facă greșeli. Aceasta a și condus presa prin birouri pentru a arăta de ce poate dura așa de mult.
Casa de Pensii Timiș a primit, în acest an, peste 8.000 de cereri pentru bilete de tratament în stațiuni, dar a valorificat puțin sub 4.000. Vor mai fi oferite patru serii până la finalul anului, însă fiecare cu 400 de locuri. Tocmai pentru că este cerere, vor fi distribuite toate biletele disponibile, neexistând nici în trecut situații când acestea s-au întrors la Casa Națională de Pensii.
Legea 360/2023, noua Lege a Pensiilor, recunoaște la recalculare și câteva veniturile care anterior nu erau valorificate, obținute până în aprilie 2001. Reprezentanții Casei Județene de Pensii Timiș atrag atenția pensionarilor: să știe exact ce sporuri cer la foștii angajatori sau firmele de arhivă care au documentele lor, mai ales că pot plăti sume importante pentru aceste documente.
România
Fostul președinte al PNL Crin Antonescu consideră suspendat acordul încheiat cu partidele din coaliția de guvernare pentru susținerea sa la funcția de șef al statului, subliniind că aceasta nu înseamnă că nu mai are disponibilitatea de a candida, ci este nemulțumit de nehotărârea partidelor respective în ceea ce-l privește, scrie Agerpres.
Azi în Timișoara
Astăzi puteți merge la un concert la Târgul de Crăciun, fiind ultima zi când este deschis.
Ştiri din Timiș
Primăria Dudeștii Vechi a lansat pe sistemul electronic de achiziții publice licitația pentru construcția sistemului de producție și distribuție a energiei termice folosind energie geotermală. Investiția are o valoare de aproximativ 5 milioane de euro, TVA inclus.
1
Eveniment
Incident tragic produs la Timișoara, unde unui bărbat i s-a făcut rău în timp ce se întorcea de la spital. Echipajele medicale și polițiștii au intervenit rapid, însă, din păcate, manevrele de resuscitare au fost fără succes.
2
România
Elevii se vor întoarce la cursuri miercuri, 8 ianuarie, după vacanţa de iarnă.
Azi în Timișoara
Astăzi puteți merge la un concert la Târgul de Crăciun și la multe alte petreceri.