Persoanele interesate de găsirea unui loc de muncă sunt aşteptate, vineri, la Casa Tineretului din Timişoara. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş va prezenta noi oportunităţi pentru cei aflaţi în căutarea unui job.
Asociaţia „Prietenii lui Ioona Rauschan” inaugurează luni, 22 noiembrie, la ora 10.00, în Sala de Consiliu a Direcţiei pentru Cultură Timiş (str. A. Pacha 8), Săptămâna IOONA (22 – 28.11.2010), organizată în memoria jurnalistei, regizoarei, scriitoarei şi artistei plastice timişorene Ioona Rauschan (1955 - 2010).
Incident nefericit, sâmbătă dimineaţa, în localitatea timişeană Giroc. Doi tineri care munceau la construcţia unei case au ajuns la spital după ce au căzut de pe acoperişul imobilului.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara mai mulți tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.
România
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că, după votul de duminică la alegerile parlamentare, este „foarte posibil" să existe o discuţie privind formarea unui Guvern PSD - USR - PNL, scrie Agerpres.
5