Spre Colegiul Naţional CD Loga din Timişoara se îndreaptă mulţi copii. Este o şcoală cu tradiţie şi foarte căutată. Iar pentru că din toamnă aspiranţi la un loc în clasa a V-a sunt mulţi, conducerea acestei unităţi şcolare a luat decizia să se organizeze examen pentru intrarea în acest an, dacă numărul elevilor înscrişi depăşeşte numărul de locuri aprobat.
Ştiri din Timiș
La mulți ani, 2025! Mii de oameni au ales să întâmpine noul an în stradă, chiar în centrul orașului, unde s-au bucurat de concerte și un foc de artificii, care nu a fost atât de vizibil.
2
Azi în Timișoara
La mulți ani! În prima zi din noul an puteți face o plimbare prin centrul Timișoarei sau să mergeți la mai multe petreceri.
Ştiri din Timiș
În baza unui parteneriat între Primăria Timișoara, Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, 8.000 de elevi din Timișoara învață în acest an școlar cum să acorde primul ajutor.
Ştiri din Timiș
Noaptea de Anul Nou este una cu adevărat specială, plină de speranțe și dorințe pentru un viitor mai bun. Numeroase tradiții și obiceiuri, transmise din generație în generație, au menirea de a atrage prosperitatea, norocul și fericirea în anul ce urmează.
Ştiri din Timiș
La Timișoara, brazii de Crăciun folosiți în acest an vor fi colectați între 13 și 24 ianuarie. Trebuie doar să îi lăsați lângă pubela neagră și vor fi colectați de Retim.
Ştiri din Timiș
Pe malul Begăi, în locul fostei Terase Boss, Primăria Timișoara a amenajat prima etapă a „Coridorului de Agrement Urban”. La peste un an de la demolări și jumătate de an de la finalizarea lucrărilor în zonă, a venit și o sentință definitivă în procesul deschis de proprietarii terasei. Curtea de Apel Timișoara a anulat dispoziția de demolare.
17
Agenda
Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Europa, Mont Saint-Michel, este o destinaţie pe cât de misterioasă, pe atât de faimoasă.