Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, că Guvernul nu a ajuns la un acord cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană în actuala misiune de evaluare. Cele două instituţii au solicitat creşterea abruptă a preţului la gaze pentru populaţie şi CET-uri, din luna aprilie şi restructurarea masivă a companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia.
Premierul Victor Ponta a anunțat, marţi, că s-a ajuns la un acord de principiu pentru bugetul pe 2015, care urmează să fie aprobat și trimis către Parlament vineri.
Românii care iubesc mititeii pot sta liniştiţi. Comisia Europeană a renunţat la interzicerea folosirii bicarbonatului de sodiu în prepararea micilor. Asta după ce, iniţial, CE anunţase că interzice bicarbonatul în prepararea alimentelor în Uniunea Europeană.
Veşnica discuţie legată de deponeul ecologic de la Ghizela nu a luat sfârşit odată cu acordarea managementului către firma lugojeană Salprest. Comisia Europeană nu pare mulţumită de rezultatele proiectului pe care l-a finanţat şi a angajat o firmă care să găsească problemele apărute în gestiunea deşeurilor din Timiş.
In Grecia, populatia are toate motivele sa fie furioasa pentru aranjamentele financiare care au ingenunchiat tara: tara primeste miliarde de euro ca imprumut de la UE, FMI si BCE, insa banii se intorc aproape in totalitate la aceste organisme sub forma de dobanzi si nu servesc defel pentru plata unor servicii publice vitale.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.