Polițiștii de frontieră timișeni au depistat, joi după amiază, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, în autoturismul unui bărbat, peste 23 de kg de tutun pe care acesta intenționa să le introducă în țară.
Două mame au fost prinse de către poliţiştii de la punctul de trecere a frontierei Cenad în timp de încercau să scoată ilegal din ţară doi minori. Acestea au ascuns bebeluşii, în vârstă de un an, între ele şi spătarul banchetei pe care erau aşezate. Micuţii au fost descoperiţi în momentul în care pasagerii au fost rugaţi să coboare pentru un control asupra microbuzului în care se aflau.
Societatea Cultural-Artistică „Lale sa Moriša“ din Cenad, județul Timiș, organizează sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 19, cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional al Tamburașilor Cenad.
Încă o persoană a fost depistată la frontiera Cenad, județul Timiș, în timp ce încerca să introducă în țară peste 3400 de articole de îmbrăcăminte.
Polițiștii de frontieră de la Cenad au găsit, marți, în bagajul unui cetățean italian, 199 de cartușe de vânătoare pe care acesta dorea să le introducă în țară.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
2
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2