tion.ro Web analytics

centru istoric

Tion

Timișoara se pregătește să devină Capitală Culturală Europeană, iar numărul evenimentelor organizate în centrul istoric a crescut exponențial. Dacă în trecut timișorenii se plângeau că nu au unde să iasă și ce să vadă, acum este exact invers, evenimentele culturale se suprapun de multe ori. Totuși, nu toată lumea e fericită. Reprezentanții Direcției de Cultură cer un regulament clar pentru desfășurarea acțiunilor culturale în centrul istoric, astfel încât acestea să nu afecteze patrimoniul Timișoarei.
Proiectul „Reabilitarea spațiilor publice din centrul istoric al Municipiului Timișoara – Cetate” ar putea aduce un premiu important Timișoarei, după o nominalizare la Premiile Emerging Europe 2018, la categoria „Proiectul de revitalizare al anului”. Câștigătorii vor fi anunțați la sfârșitul lunii iunie, în Londra.
Polițiștii locali i-au avertizat pe proprietarii de clădiri istorice din centrul istoric al orașului că urmează să primească amenzi drastice în cazul în care nu își întrețin imobilele. Oamenii legii s-au întâlnit cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, dar și cu oficialii Direcției Generale de Urbanism și Dezvoltare Urbană din primărie.
Este oficial, reprezentanții Primăriei Timișoara au anunțat că ruinele fostelor băi turcești care au ieșit la lumină în Piața Libertății odată cu începerea lucrărilor de reabilitare a centrului istoric vor fi îngropate. Autoritățile au motivat că nu avem bani acum și soluții tehnice care să permită expunerea lor liberă. Un arheolog, Alexandru Hegyi, a inițiat o petiție online pentru a opri acest demers, el catalogând soluția de punere în valoare ca fiind una mediocră.
Aleşii PSD îi cer primarului Timişoarei, Nicolae Robu, să ia măsuri pentru deblocarea lucrărilor de reabilitare din centrul istoric al urbei. Asta, după ce edilul a explicat că pietrarii s-au împuţinat, în Cetate, pentru că... au plecat la fân. Social-democraţii îi atrag atenţia lui Robu că urmează şi alte treburi de-ale câmpului, deci riscăm să pierdem banii europeni pe acest proiect de aproape 15 milioane de euro dacă lucrările vor continua în acelaşi ritm...

România

Burduja răspunde zvonurilor despre explozia prețurilor la energie: „Nu se elimină sprijinul acordat consumatorilor”
Guvernul României lucrează la implementarea unui sistem prin care, începând cu 1 iulie, persoanele vulnerabile vor primi compensații financiare directe pentru costurile legate de energia electrică. Totodată, românii pot beneficia deja de prețuri echitabile prin intermediul pieței concurențiale, a declarat joi ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Ştiri din Timiș

FOTO. Carte de condoleanțe pentru Papa Francisc la Domul Romano Catolic din Piața Unirii
Timișorenii își pot exprima condoleanțele cu privire la trecerea în neființă a Sanctității Sale Papa Francisc. Astfel, la Domul Romano Catolic din Piața Unirii a fost deschisă, joi, o carte de condoleanțe.

Ştiri din Timiș

Colectare GRATUITĂ a deșeurilor periculoase din menajer în Zona 1 Rural a județului Timiș – Campanie RETIM și ADID Timiș 2025
Depozitarea deșeurilor periculoase din menajer în locuri neautorizate poate avea un impact negativ asupra mediului! Asigurați-vă că le depozitați în siguranță acasă și vă debarasați de acestea responsabil la punctele special amplasate de RETIM. În perioada 02 mai - 02 iunie 2025, în Zona 1 Rural a județului Timiș, în localitățile: Șandra, Iecea Mare, Bucovăț, Parța, Mașloc (și în Alioș), Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foeni, Otelec (și în Iohanisfeld), Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez (și în Hodoni și Bărăteaz), Biled, Giulvăz, Peciu Nou (și în Diniaș și Sânmartinul Sârbesc), Variaș, Sânandrei și Săcălaz (și în Beregsău Mic și Beregsău Mare), RETIM și ADID Timiș organizează o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor periculoase din menajer.

Ştiri din Timiș

Campanie trimestrială de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în Zona 1 Rural Timiș – 2025
În perioada 02 mai - 02 iunie 2025, în Zona 1 Rural a județului Timiș, RETIM împreună cu ADID Timiș, organizează cea de-a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în următoarele localități: Bucovăț, Parța, Variaș, Sânandrei, Săcălaz (și în Beregsău Mic și Beregsău Mare), Șandra, Iecea Mare, Mașloc (și în Alioș), Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foeni, Otelec (și în Iohanisfeld), Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez (și în Hodoni și Bărăteaz), Biled, Giulvăz și Peciu Nou (și în Diniaș și Sânmartinul Sârbesc).

Ştiri din Timiș

VIDEO. Explicațiile lui Alin Popoviciu după ce Viorica de la Clejani i-a dedicat refrenul „să te joci cu țâțâlii”
Considerat un derapaj gestul lui Alin Popoviciu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș a explicat, joi, cum i-a cântat Viorica de la Clejani „să te joci cu țâțâlii”. 5

România

Zi de doliu național în România în memoria Papei Francisc
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sâmbătă va fi zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, arătând că acesta este o decizie ce arată respectul profund pentru deschiderea totală și căldura arătată permanent românilor, scrie Agerpres. 1

Sănătate

Femeile pot afla dacă au afecțiuni ale sânului, gratuit, printr-un nou serviciu la Spitalul Județean Timișoara
În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a fost introdus un nou serviciu medical. Serviciul de Senologie este integrat în Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală, și oferă servicii medicale gratuite destinate prevenției, evaluării și diagnosticului afecțiunilor mamare.

România

AEP verifică promovarea lui Simion în campania electorală. Ar fi făcut lobby cu SUA
Pe site-ul oficial al Departamentului Justiției din SUA este înregistrat un document privind promovarea media în SUA pentru AUR și George Simion. Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, care se ocupă cu finanțele partidului, a declarat pentru HotNews că nu a semnat în numele AUR un contract de lobby în SUA. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici