tion.ro Web analytics

Dacă este cerere, să fie cât mai multe terase, au decis autorităţile locale. Reprezentanţii Primăriei Timişoara au hotărât să suplimenteze numărul de terase din Piaţa Victoriei şi să scoată la licitaţie încă nouă amplasamente, pe lângă cele existente în prezent. Vor apărea terase şi în zona de lângă monumentul de vizavi de Catedrala Mitropolitană, spre bulevardul Mihai Eminescu şi strada Goethe.
Oficialii Primăriei Timişoara au inaugurat, luni, noul centru Incuboxx, clădirea albastră cu panouri de policarbonat ridicată pe Calea Circumvalaţiunii printr-un proiect pe fonduri europene, care va găzdui firme ce activează în domeniul IT&C. În ciuda tuturor criticilor legate de modul în care arată acest imobil, cei care au proiectat clădirea şi autorităţile locale spun că soluţia aleasă este una inovativă.
La Remetea Mare se va face centrul intermodal de marfă al Timişului. De acum înainte problema stă în mâinile liderului de proiect, CNCFR, şi a Comisiei Europene. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, speră că totul va decurge conform planului.
Chiar dacă chiriile se menţin încă la un nivel ridicat faţă de veniturile românilor, valoarea preţului plătit pentru a locui într-un apartament închiriat a scăzut faţă de anii de avânt economic. Dacă în anul 2008, cu o sumă de 200 de euro, un chiriaș se putea îndrepta doar spre o garsonieră într-un cartier nu foarte bine cotat, valul de ieftiniri declanșat de perioada de recesiune a „lovit” puternic și segmentul închirierilor de apartamente, astfel că, în momentul de față, un asemenea buget este acceptabil pentru o garsonieră din zone mult mai bune.

Mapamond

Document nou pentru românii care vor să călătorească în Anglia, începând din aprilie
Cetățenii din UE care călătoresc în UK, pentru perioade de până la șase luni, vor avea nevoie de o autorizație electronică de călătorie (ETA), începând cu 2 aprilie.

Sănătate

Sute de copii cu gripă în ultima lună în Timișoara
Noul val de gripă din țară a ajuns și în Timișoara. Peste 500 de cazuri de gripă confirmate la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”.

Ştiri din Timiș

Se prelungesc abonamentele Timpark valabile până în 31 decembrie 2024
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK aduce la cunoștință faptul că toate abonamentele de parcare deținute cu valabilitate până la data de 31.12.2024, vor permite staționarea autovehiculelor pentru care au fost eliberate, în zona de incidență a Regulamentului TimPark, până la data de 15.01.2025, inclusiv.

Mapamond

Atacul de la hotelul Trump, plănuit cu ChatGPT
Bărbatul care s-a sinucis în explozia Cybertruck din fața Hotelului Trump a folosit ChatGPT pentru a plănui atacul, potrivit Hotnews.ro.

Capitală Culturală

Inginerii antice uimitoare: conferință despre morminte monumentale și tumuli în Tracia de Nord-Est la UVT
Conferințele Arheotim continuă la Universitatea de Vest din Timișoara. Promite să fie o incursiune captivantă în lumea fascinantă a ingineriei și artei funerare antice, dezvăluind secretele unor monumente care au modelat peisajul cultural al regiunii Traciei de Nord-Est. Evenimentul este deschis publicului larg, fiind o oportunitate unică de a învăța despre realizările remarcabile ale trecutului.

Eveniment

Sute de apeluri la 112 primite de oamenii legii în mini-vacanță: permise reținute, incendii, bătăi și amenzi aplicate
Când majoritatea timișenilor s-au odihnit în mini-vacanța de Anul Nou, forțele de ordine din județ au fost la datorie.

Ştiri din Timiș

Analiză Imobiliare.ro: apartamentele cu două camere, cu 10.000 de euro mai scumpe în Timișoara la începutul acestui an
Potrivit celor de la Imobiliare.ro, „anul 2025 începe cu surprize pe piața imobiliară”. Prețurile au atins noi recorduri în majoritatea orașelor. Timișoara, deși este considerat încă cel mai accesibil oraș mare, înregistrează și ea creșteri impresionante la prețuri.

România

Reprezentanții studenților, în continuare nemulțumiți de modalitățile de călătorie cu trenul
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere clarificări Ministerului Transporturilor cu privire la studenții care nu au gară în localitatea de domiciliu, dar și pentru a face demersurile necesare pentru ca biletele de tren să poată fi din nou cumpărate și online.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici