Nu contează cu câţi oameni se lucrează, sau dacă unii dintre ei mai merg şi la strâns fân între timp, la sute de kilometri distanţă, important este ca reabilitarea centrului istoric să fie gata la termen, ca să nu pierdem banii europeni. După acest principiu se ghidează oficialii Primăriei Timişoara, care spun că nu pot lua nicio măsura împotriva firmei care execută lucrările, în acest stadiu. Totuşi, autorităţile avertizează constructorul că, dacă vor ajunge să piardă bani la final, vor apela la instanţă.
Nu, primarul Nicolae Robu nu a dispus, din Maroc, acolo unde se află în vizită oficială în aceste zile, înfrumuseţarea Pieţei Victoriei cu palmieri, ci este vorba despre câţiva arbori exotici care au apărut joi în centrul Timişoarei pentru a fi expuşi în cadrul Festivalului Timfloralis. Aşadar, de la primul festival al florilor organizat la Timişoara nu vor lipsi... palmierii, prezentaţi de Horticultura.
Pe lângă bicicletă – aşa li se impune să circule celor care folosesc acest mijloc de transport, în anumite intervale orare, în centrul Timişoarei, în Piaţa Victoriei şi pe strada Alba Iulia. Restricţiile se aplică în fiecare an din luna mai până în octombrie inclusiv. Primarul Nicolae Robu face apel la respect în trafic.
Timişorenii care au trecut, joi după-amiaza, prin zona Piaţa 700 au rămas consternaţi când au văzut modul în care a staţionat şoferul unui SUV. În graba lui, omului nu i-a mai păsat că intră pe liniile de tramvai cu maşina şi, cu tupeu maxim, a pus avariile şi şi-a văzut de treabă.
Şantierul din zona centrală a Timişoarei va continua, chiar şi după ce va fi finalizată reamenajarea străzilor cuprinse în actualul proiect. Municipalitatea intenţionează să reabiliteze alte 20 de străzi din zonă, cele care nu au fost incluse în proiectul iniţial, multe dintre ele urmând să fie transformate în străzi pietonale. Despre proiectul Cetate II, dar şi despre ce se va întâmpla dacă actualul proiect nu va fi finalizat la timp, cât şi despre parcările subterane şi supraterane promise de Primăria Timişoara în zona centrală, aflaţi în partea a doua a interviului pe care www.tion.ro l-a luat viceprimarului Dan Diaconu.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.