La începutul acestei săptămâni, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Marian Vasile, avertiza că proiectul construcţiei unui centru intermodal de transport la Remetea Mare este în pericol să piardă finanţarea, deoarece CJ Timiş nu a depus documentaţia necesară. Liderul acestei instituţii, Titu Bojin, susţine, însă, că proiectul are toate avizele necesare, dar... lipsesc banii. Astfel, demararea proiectului va fi amânată.
Un tânăr de 18 ani a fost ucis, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a fost înjunghiat în spate chiar în centrul municipiului Timişoara, de către un alt tânăr de 21 de ani. Agresorul riscă acum 20 de ani de închisoare.
Oficialii Inspectoratului Şcolar Timiş vor să promoveze limba franceză în rândul şcolilor din Timişoara. Pentru acest lucru, marţi a fost semnat un parteneriat între Inspectoratul Şcolar Timiş şi Centrul Cultural Francez din Timişoara, care are ca scop promovare limbii franceze în şcolile din oraş.
Atenţie şoferi, începând de vineri după-amiază a fost blocat accesul autovehiculelor în zona centrală a Timişoarei. Primăria a decis ca maşinile să nu mai poată intra pe străzile din Cetate decât pe perioada nopţii pentru că a început Săptămâna Mobilităţii Europene.
Centrul Cultural German din Timişoara îşi începe activitatea, după vacanţă, în casă nouă. Noul sediu este situat tot în centrul oraşului, pe strada Dr. Liviu Gabor, iar mutarea va avea loc la sfârşitul acestei luni.
Ştiri din Timiș
În primăvara anului trecut, Primăria Timișoara a intrat în forță peste construcțiile ilegale care blocau așa-zisa „stradă Cezar”. A fost tras „conturul”, însă aceasta a rămas neasfaltată, devenind între timp parcare improvizată. Amenajările ar putea începe la vară.
Ştiri din Timiș
Gătit colectiv, muzică, dans și legume salvate de la risipă, toate acestea se reunesc într-un eveniment care îmbină distracția cu o inițiativă împotriva risipei alimentare, la Timișoara.
Ştiri din Timiș
Datele prefecturii arată că, la finalul lunii martie, doar puțin peste o treime din locuințele din Timiș sunt asigurate cu polița obligatorie. În aceste condiții, prefectul Mihai Ritivoiu cere măsuri din partea primăriilor.
1
Mapamond
Guvernul italian a decretat cinci zile de doliu național în urma decesului Papei Francisc, potrivit unui anunț făcut marți de ministrul pentru protecție civilă, Nello Musumeci, relatează ANSA, citată de Agerpres.
Capitală Culturală
Miercuri, 23 aprilie, când este celebrată și Ziua Internațională a Cărții, Baroque Cafe din Timișoara va găzdui un eveniment literar special, dedicat celor care iubesc lectura și doresc să exploreze legătura dintre oraș și literatura locală.
Mapamond
Un studiu recent publicat în Nature Human Behaviour demontează mitul „demenței digitale” și sugerează că utilizarea tehnologiilor digitale ar putea avea un efect protector asupra sănătății cognitive a adulților în vârstă.
România
Noul pod peste Mureș din municipiul Arad, care a costat peste 165 de milioane de lei, este aproape finalizat, mai fiind necesare mici lucrări. Urmează să fie deschis traficului în vara acestui an, potrivit Agerpres.
2
Capitală Culturală
O nouă ediție a Festivalului Fanfarelor va avea loc la Timișoara. Duminică, 27 aprilie, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș vă invită să retrăiți emoțiile, nostalgia și atmosfera Banatului de altădată.