Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, s-a întâlnit vineri dimineața, la Timișoara, cu reprezentanții firmelor Todini Construzioni Generali SpA și Tirrena Scavi SpA, care se ocupă de Centura Sud și descărcarea de pe A1 la Sânandrei. Cele două companii au primit de la Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR) „cartonașe galbene”.
Ştiri din Timiș
În urmă cu aproape patru ani, în februarie 2021, Primăria Timișoara lansa o hartă online unde puteau fi urmărite utilajele de deszăpezire și cele de salubrizare stradală. Funcția nu mai este disponibilă, în vigoare fiind un contract provizoriu. Se așteaptă finalizarea noii licitații, însă, din cauza unei contestații, aceasta încă este pe rolul instanțelor.
Mapamond
Kremlinul a declarat luni că nu este familiarizat cu viziunea asupra lumii a lui Călin Georgescu, transmite Reuters, care îl califică pe acesta drept un candidat independent de extremă dreapta şi un critic al NATO care cel mai probabil va intra în turul doi din 8 decembrie al alegerilor prezidenţiale din România.
Ştiri din Timiș
Montecatino Café&Relax este cea de-a treia locație deschisă sub prestigioasa umbrelă Casa Dell’Amore, consolidând astfel prezența în Dumbrăvița. Alături de cele două pizzerii renumite, Casa Dell’Amore Romana și Casa Dell’Amore Napoletana, Montecatino Cafe devine un spațiu dedicat relaxării, savurării preparatelor delicioase și evenimentelor de neuitat.
România
Potrivit unor surse G4Media, președintele PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus luni dimineața mai multor lideri PSD că demisionează din fruntea partidului după ce numărătoarea oficială a indicat că a pierdut în fața Elenei Lasconi.
1
Ştiri din Timiș
Coregrafa Denisa Imbrea a fost premiată la Gala „România ești tu" pentru contribuția pe care a adus-o cu proiectele din Art Generation, pentru dezvoltarea tinerilor dansatori și pentru talentul și pasiunea în interpretarea dansului contemporan, alături de dansatorii talentați ai Asociației Cultural Artistice Art Generation.
România
Luni, 25 noiembrie, este marcată Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. La nivel global, aproximativ 1 din 3 femei a suferit violență fizică, psihică sau sexuală în timpul vieții.