Președintele ales al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat miercuri, 18 septembrie, că Centura de Nord a Timișoarei va fi modernizată și va avea, cel mai probabil, patru benzi. Acesta spune că investiția ar putea fi finanțată prin Programul Transport (PT) 2021 - 2027, desfășurat de Ministerul Transporturilor.
Începând de marți, 23 aprilie, echipele Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara au început să monteze parapet de tip New Jersey pe mijlocul Centurii Timișoara Nord, lucru care aduce restricții de trafic. Pe acest drum au avut loc, de-a lungul timpului, mai multe accidente, astfel că decizia a fost luată împreună cu polițiștii rutieri.
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1
Mapamond
Un șofer a intrat cu mașina într-un mall din Texas și a lovit mai multe persoane, în timp ce era urmărit de poliție. Cinci persoane au fost rănite. Ulterior, bărbatul a fost împușcat mortal de către polițiști.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara are pe strada Alexandru Ioan Cuza un mic spațiu, parte a fostei cetăți. Vrea să îl transforme într-o mică galerie de artă, care să atragă peste 2.000 de vizitatori pe an. Inițial, reabilitarea trebuia să coste 1,6 milioane de lei, dar după finalizarea proiectării, s-a ajuns la un cost estimativ de 3 milioane de lei.