Astăzi vezi imagini cu un șofer inconștient, la un pas să provoace un accident de circulație. Discutăm apoi despre centura Timișoarei. Se pare că a intrat totuși în Master Planul General de Transporturi.
Noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Florian Zanfir, crede că unul dintre cele mai importante proiecte pentru Timişoara şi Timiş este Centura de Sud a oraşului, cea care leagă Calea Lugojului de Calea Şagului. De aceea Zanfir consideră că Primăria Timișoara ar trebui să contribuie cu bani, deși proiectul este al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Parlamentarii PDL au primit de la preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, o mapă cu proiectele majore prioritare de investiţii ale judeţului pentru 2014-2020. Proiecte importante, cum ar fi realizarea Centrului Intermodal de Transport Marfă şi a celorlalte tronsoane din şoseaua de centură a Timişoarei sau o nouă descărcare de pe autostradă, dar care au slabe şanse să fie puse în practică sau este deja sigur că nu se vor face! Asta spune deputatul Alin Popoviciu că a constatat din discuţiile care le-a avut cu oficialii Ministerului Transporturilor. Veşti bune nu sunt nici în privinţa unui nou stadion, Bojin invocând... „criza globală”.
Dacă Guvernele n-au fost în stare, aleşii locali ai PDL au propus să se implice Primăria Timişoara atât în reabilitarea Gării de Nord, cât şi în finalizarea şoselei de centură, la fel cum a făcut în cazul sălii polivalente a Universităţii Politehnica, după ce guvernananţii n-au mai alocat bani pentru acest obiectiv. Propunerea a fost lansată marţi, când a fost aprobat bugetul local al Timişoarei pe anul 2014.
Continuarea construcției centurii de ocolire a Timișoarei nu se va regăsi în bugetul din acest an al municipiului, deoarece proiectul nu este unul local, ci aparține Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), a explicat primarul Nicolae Robu. Rămâne de văzut câţi bani vor veni de la Bucureşti pentru acest proiect esenţial pentru Timişoara.
Azi în Timișoara
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.
Ştiri din Timiș
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.
Sănătate
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.
Eveniment
O femeie însărcinată, aflată în travaliu prematur la doar 23 de săptămâni, a născut în elicopterul SMURD care o transporta din localitatea cărășană Cărbunari la Oravița. Bebelușul a fost preluat de o echipă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Nu este niciun secret că Europa este plină de cultură şi locuri istorice, însă unele bijuterii sunt mai cunoscute decât altele. Castelele, muzeele, pieţele, bisericile sunt întotdeauna în fruntea listei noastre de obiective pe care trebuie să le vizităm atunci când suntem în vacanţă. Cafenelele, însă, sunt adesea trecute cu vederea de către turişti, deşi pot fi la fel de frumoase sau chiar mai uimitoare decât alte puncte de atracţie turistică. Asigură-te că le treci pe cele de mai jos pe lista ta de dorinţe!
Eveniment
Un accident rutier care ar fi putut avea urmări mult mai grave a avut loc, miercuri dimineața, la Denta. O mașină s-a înfipt într-un parapet de pe marginea drumului.
Dialoguri Sănătoase
Exercițiile fizice sunt esențiale pentru menținerea sănătății întregului corp, iar impactul lor asupra sistemului imunitar este semnificativ, explică Radu Butu, fizioterapeut cu peste 10 ani de experiență. Practicarea exercițiilor fizice în mod regulat poate întări apărarea naturală a organismului, contribuind la prevenirea infecțiilor, reducerea inflamației și creșterea capacității de răspuns la diverse amenințări. Totuși, este important să înțelegem cum și de ce exercițiile fizice influențează sistemul imunitar.
Ştiri din Timiș
Cel mult trei milioane de euro îi va reveni fiecărei tabere școlare de stat pentru renovare din județele Regiunii de Vest.