Zeci de poliţişti şi jandarmi au ieşit, miercuri, pe străzile din Timişoara, într-o acţiune de identificare şi amendare a cerşetorilor din municipiu.
Ce poţi vedea într-o plimbare prin centrul Timişoarei în zi de duminică? De la cerşetori care se târăsc efectiv pe jos printre oameni în Piaţa Victoriei, până la persoane care urinează lângă rondourile cu flori din centru. Poţi vedea şi poliţişti locali, doar că aceştia... par să se fi obişnuit cu peisajul. Primarul Nicolae Robu promitea zilele trecute acţiuni ferme pentru combaterea cerşetoriei...
În timp ce primarul ne spune, pe Facebook, ce oraş superb avem acum că au înflorit lalelele din Piaţa Victoriei şi cum niciun alt oraş nu se ridică la nivelul Timişoarei, timişorenii au ajuns să fie agasaţi la tot pasul de cerşetori în zona centrală. Unii le vin cu florile la geamul maşinii să ceară bani – copii care se plimbă nestingheriţi printre autoturisme -, alţii le sar direct pe parbriz, iar alţii le dau indicaţii la parcat... Poliţia Locală pare să lipsească din peisaj.
Patru români au fost condamnați marți la câte cinci ani de închisoare de tribunalul corecțional din Bruxelles pentru exploatarea mai multor persoane cu handicap pentru a cerși.
După ce mai mulți timișoreni, printre care și primarul Nicolae Robu, s-au plâns de situația Complexului Studențesc, unde vara se stabilesc tot mai multe persoane fără adăpost, polițiștii locali au făcut mai multe verificări în zonă. Situația pare însă departe de a fi rezolvată.
Turism
Casa Keret este, practic, o locuință din Varșovia. Teoretic, este „o instalație de artă”, pentru că nu respectă prevederile legale pentru a fi considerată casă în Polonia. Totuși, ea este locuită și în prezent. Și-a luat numele după scriitorul și cineastul israelian Etgar Keret, primul chiriaș.
Azi în Timișoara
Duminică, 10 noiembrie, puteți participa la un atelier de inițiere în teatrul de animație, la recitaluri, la proiecții de film sau la expoziții.
Eveniment
Moartea unei fete de zece ani din Timișoara pe o arteră intens circulată a scos în stradă agenții Poliției Rutiere. În trei zile, aceștia au depistat 12 șoferi care au trecut pe roșu, cum a procedat și femeia care la volanul unui bolid a provocat tragedia. Au fost aplicate aproximativ 150 de amenzi.
10
Cinema
Premieră cu sala plină, vineri seara, la Cinema Timiș. O parte din echipa filmului „Timing", scris și regizat de timișoreanul Lucas Neagu, a fost prezentă la Timișoara pentru o proiecție specială în cadrul caravanei naționale de lansare. Filmul abordează acele momente de cotitură din viața unui tânăr adult, când trecutul și prezentul se ciocnesc, provocând o reevaluare a identității și a deciziilor de viață.
Eveniment
Circulația este complet blocată pe Autostrada A1 în zona comunei Orțișoara. Un șofer de TIR a greșit drumul și a dat cu spatele, moment în care un alt TIR, care nu l-a putut evita, l-a izbit în plin. UPDATE. Se circulă pe o singură bandă
Capitală Culturală
Reprezentanții Muzeului Național al Banatului continuă să promoveze expoziția „Între memorie și uitare. Familii nobile din Banat în perioada modernă”. Aceștia ne spun povestea lui Arthur Palik-Ucsevny, cunoscut în toată regiunea ca „Nababul din Boldur”.
2
Ştiri din Timiș
Primăria desfășoară la Timișoara, în această perioadă, campania de plantări de toamnă. În săptămâna în curs, au apărut noi arbori pe străzile Aurel Pop, Nera și Semicerc.
3
Mapamond
Cântăreaţa Beyonce a primit vineri cele mai multe nominalizări - 11 - la premiile Grammy din 2025, inclusiv la categoria „albumul anului" datorită materialului său discografic „Cowboy Carter", ce marchează o incursiune a vedetei pop americane în universul muzicii country, informează Reuters.
1