Guvernul a adoptat joi, 3 februarie, măsura prin care certificatul de vaccinare Covid este valabil la intrarea în România doar cu doza booster (doza trei), dacă au trecut mai mult de nouă luni de la administrarea dozei doi de vaccin. Se poate intra în țară și cu un test PCR negativ sau cu dovada trecerii prin boală.
„Are cineva nevoie de certificat înregistrat care atestă faptul că s-a vaccinat?”. Aceasta este întrebarea pusă pe un grup de Facebook al mămicilor din Arad, de o „comerciantă” care, spune ea pe profilul de pe rețeaua de socializare, lucrează la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean Timișoara. UPDATE. Reacția din partea conducerii Spitalului Județean Timișoara: Nu există o astfel de persoană în rândul personalului.
Prezentarea unui certificat de vaccinare, a unui test negativ de Covid-19 sau a unui test rapid realizat cu 48 de ore înainte de a participa la un eveniment ori realizarea unui test rapid la intrarea într-un restaurant sau la cinema sunt propunerile lui Marilen Pirtea, deputat liberal de Timiș, pentru a reporni industria de spectacole și HoReCa.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat