Consilierii locali s-au întrunit luni, 3 aprilie, într-o nouă ședință extraordinară pentru a decide dacă dau sau nu aproape 20 de milioane de euro pentru Colterm, ca subvenții, pentru ca societatea de termoficare să poată cumpăra certificatele verzi aferente anului 2022. Proiectul de hotărâre a căzut din nou.
În contextul în care administratorul judiciar al Colterm a atras atenția că societatea de termoficare a Timișoarei ar putea da faliment dacă nu achiziționează certificate EUA aferente emisiilor din 2021 până în 30 aprilie, primarul Dominic Fritz dă asigurări că acest lucru nu se va întâmpla. Deocamdată. A prezentat și o serie de măsuri care vor fi puse în practică pentru ca abonații Colterm să treacă mai ușor peste următorul sezon rece.
Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara a bătut vineri chiar la ușa primăriei. S-a speculat că procurorii au deschis un dosar in REM legat de achiziționarea certificatelor verzi pentru Colterm. Primarul Dominic Fritz răspunde ultimelor discuții iscate în jurul acestui subiect.
Societatea de termoficare a Timișoarei trebuie să achiziționeze certificatele pentru emisii de gaze cu efect de seră pentru anul 2021, în valoare de aproximativ 11,2 milioane de euro. Termenul limită este 30 aprilie. Primăria Timișoara spune că face „demersuri către Guvern pentru a începe negocierile cu Comisia Europeană în vederea suspendării mecanismului de certificate”.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1