tion.ro Web analytics

Sub sloganul încă o miercuri cu fotbal bănăţean pe terenul din Gruia, timişorenii au plecat debordând de optimism, chiar dacă vor fi mai mulţi absenţi. Maxim este răcit şi nu poate evolua, gemenii Artiom şi Arman sunt incerţi, iar Alexa nu este nici măcar în lot, la fel ca Goga sau Brezinsky. Se gandesc doar la victorie
Grupările FC Timişoara şi CFR Cluj se vor întâlni în finala Cupei României, după ce au trecut de Dinamo, respectiv FC Vaslui, în penultimul act al competiţiei, fiind pentru al doilea sezon consecutiv când două echipe din provincie îşi dispută trofeul.
Campionii de la CFR vor juca sâmbătă în deplasare cu Farul. Clujenii vin după victoria din Cupa României cu Panduriişi după egalul cu Gloria Bistriţa din campionat, în timp ce constănţenii au obţinut o remiză pe terenul Stelei.

Feroviarii se vor bate marti în cupă cu Pandurii

CFR 1907 Cluj şi-a schimbat antrenorul, însă şi-a păstrat jocul. De la plecarea cuplului Dusan Uhrin - Ales Jindra nu se vede încă nicio îmbunătăţire substanţială în jocul echipei, iar conducerea este din ce în ce mai nerăbdătoare.

România

Incendiu la un club din Sighişoara. Aproximativ 150 de persoane s-au autoevacuat
Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, forțând aproximativ 150 de persoane să se autoevacueze, potrivit Agerpres.

Sănătate

Un dermatolog din Timișoara avertizează: faceți injectări cu botox și acid hialuronic doar la medici!
Atrase de tarife mai mici comparativ cu cele practicate de medici dermatologi cu experiență în domeniu, unele femei aleg să facă proceduri cu botox sau acid hialuronic în saloane de înfrumusețare cu personal neavizat. Medicul dermatolog Suma Krisztina atrage atenția în privința acestor practici.

Ştiri din Timiș

Centrul de legume-fructe din Tomnatic, intabulat. Urmează stabilirea tarifelor de închiriere
Epopeea Centrului de legume și fructe din comuna Tomnatic se apropie de final la fel cum s-au derulat lucrările: încet.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 26 decembrie 2024, în Timișoara?
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.

Ştiri din Timiș

Aquatim preia abonații Meridian din Lugoj
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.

Sănătate

Colindători de toate vârstele au adus bucurie și alinare pacienților de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.

Eveniment

Luptă contra cronometru în Caraș-Severin și Timiș pentru salvarea unui bebeluș prematur născut în elicopterul SMURD
O femeie însărcinată, aflată în travaliu prematur la doar 23 de săptămâni, a născut în elicopterul SMURD care o transporta din localitatea cărășană Cărbunari la Oravița. Bebelușul a fost preluat de o echipă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. Top 5 cele mai vechi şi frumoase cafenele din Europa
Nu este niciun secret că Europa este plină de cultură şi locuri istorice, însă unele bijuterii sunt mai cunoscute decât altele. Castelele, muzeele, pieţele, bisericile sunt întotdeauna în fruntea listei noastre de obiective pe care trebuie să le vizităm atunci când suntem în vacanţă. Cafenelele, însă, sunt adesea trecute cu vederea de către turişti, deşi pot fi la fel de frumoase sau chiar mai uimitoare decât alte puncte de atracţie turistică. Asigură-te că le treci pe cele de mai jos pe lista ta de dorinţe!

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici