O serie de trenuri internaţionale înspre Budapesta şi Viena vor avea în perioada următoare întârzieri în ceea ce priveşte ora de ajungere la destinaţie. Problemele apar ca urmare a efectuării unor lucrări de reparaţii în Ungaria.
După o perioadă în care trenul Timişoara – Jimbolia nu a circulat, iar autorităţile şi cetăţenii au făcut nenumărate demersuri pentru ca mijloacele de transport să-şi reia traseul, acestea au avut succes. Din luna aprilie nu a mai circulat niciun tren pe această rută, iar jimbolienii au fost nevoiţi să se descurce... cum pot, cu autobuzul ori autostopul. Din fericire s-a reluat circulația feroviară.
Deraierea unor vagoane în zona gării Orşova a impus modificarea temporară a circulaţiei trenurilor pe relaţia Timişoara – Bucureşti şi retur. Astfel, trenurile vor fi nevoite să circule pe o rută deviată.
Capitală Culturală
Maestrul Gabriel Bebeșelea va conduce primul concert din 2025 al Orchestrei Filarmonicii Banatul Timișoara. Evenimentul de vineri, 10 ianuarie, îl va avea ca solist pe violonistul Dumitru Pocitari.
Mapamond
Cel puțin cinci persoaneau murit în incendiile devastatoare provocate de vânturile puternice, care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles. Acestea au forțat zeci de mii de locuitori să își părăsească locuințele și au distrus numeroase clădiri. Incendiile de vegetație au ars locuințele unor celebrități, printre care Billy Crystal, Mandy Moore și Paris Hilton, informează AP.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
România
Ludovic Orban a anunțat că nu o mai susține pe Elena Lasconi la alegerile din mai, deși înainte de primul tur al alegerilor s-a retras și a îndemnat votanții să o susțină. De această dată el mizează pe Nicușor Dan.
2
Sănătate
O femeie de 67 de ani, internată la Spitalul Clinic Județean din Oradea, a fost diagnosticată cu virusul HMPV, scrie Agerpres.
10
Mapamond
Cetățenii din UE care călătoresc în UK, pentru perioade de până la șase luni, vor avea nevoie de o autorizație electronică de călătorie (ETA), începând cu 2 aprilie.
2
Sănătate
Noul val de gripă din țară a ajuns și în Timișoara. Peste 500 de cazuri de gripă confirmate la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”.