CH Politehnica Timișoara e nou-nouță, la toate capitolele. Pe lângă jucătorii noi, echipa are acum o siglă nouă, care prezintă apartenența la Sport Club Municipalul Primăriei Timișoara, echipamentul adaptat noului design și, surpriză, un echipament care va include pe piept numele unui nou sponsor, unul cunoscut în toată lumea.
După forţări cu mai mult sau mai puţin succes, în sfârşit clubul „s-a născut”. Luni, toate organismele şi organizaţiile implicate în ceea ce va fi reprezentanta oraşului au reuşit să-şi strângă mâna şi să semneze la notar un document clar, care va spune cine, ce şi cum va plăti şi va avea responsabilităţi în cadrul noii structuri.
Eveniment
La Jimbolia, un dezacord între vecini privind locurile de parcare a degenerat într-un incident violent, soldat cu avarierea unui autoturism și deschiderea unui dosar penal.
Mapamond
Bărbatul suspectat că a intrat cu un vehicul într-o mulţime în oraşul New Orleans, provocând moartea a cel puţin 10 persoane şi rănind alte 35, a fost identificat de FBI ca fiind Shamsud-Din Jabbar, un cetăţean american din Texas în vârstă de 42 de ani, scrie Agerpres.
1
Mapamond
Poliţia din Muntenegru caută în oraşul Cetinje un individ înarmat care a ucis miercuri şapte persoane, printre care doi copii, după o dispută într-un bar, potrivit Agerpres.
Azi în Timișoara
Astăzi puteți face o plimbare prin centrul Timișoarei.
Eveniment
Accident produs la Giroc, miercuri la prima oră. Un tânăr șofer a pierdut controlul asupra vehiculului și a lovit geamul unei benzinării, distrugându-l.
7
Eveniment
Accident produs chiar în prima zi a noului an, între Ghilad și Gad. O șoferiță în vârstă de 48 de ani a fost rănită după ce mașina în care se afla a ajuns într-un canal de pe marginea drumului.
Ştiri din Timiș
Din noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, odată cu trecerea în noul an, România a intrat în spațiul Schengen. Momentul a fost marcat și în Timiș, la punctul de trecere a frontiere Cenad, singurul din județ cu trecere spre Ungaria, deci și singurul care rămâne fără bariere cu această ocazie.
5