Schimbarea de antrenor efectuată la CH Politehnica are efecte benefice. Pe lângă jocul bun, iată că vin şi victoriile. Chiar şi în deplasare, la Steaua Bucureşti, luni seara, unde Timişoara a câştigat cu 32 – 24, 15 – 13 la pauză.
Clubul CH Politehnica Timişoara a derulat cu ocazia meciului câştigat cu Pandurii de sâmbătă, o acţiune umanitară de strângere de fonduri în vederea ajutării lui David, un băiețel în vârstă de doi ani, diagnosticat cu mai multe probleme neurologice. În urma acţiunilor desfăşurate s-au strâns peste 5.200 de lei.
CH Politehnica a reuşit în sfârşit victoria. Dacă este sau nu mâna noului antrenor, Pero Milosevic vom vedea în viitor, cert este că echipa a câştigat sâmbătă seara, pe teren propriu, în faţa celor de la Pandurii Târgu Jiu, cu 26 – 20, după ce la pauză era 15 – 8.
Handbaliştii timişoreni vor pune umărul într-o campanie umanitară pentru ajutorarea lui David, băieţelul unui fost handbalist la Universitatea Timişoara, Duţu Fîntîneanu. David are nevoie de o serie de tratamente, deoarece are probleme neurologice.
Era greu de crezut că Pero Milosevic va putea face minuni pe banca tehnică a CH Politehnica, dar mulţi sperau măcar o victorie la Odorhei. Minunea nu a avut loc, iar echipa bănăţeană a pierdut meciul. Este clar că formaţia mai are mult de lucrat mental până va şi crede că poate să câştige meciuri importante. Scor final 29 – 26.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat