CSU Suceava nu a avut prea mult de spus în ultimul meci al turului ligii naţionale de handbal, fiind învinsă la Timişoara de CH Politehnica. Sâmbătă seara, la sala „Constantin Jude”, a fost 41 – 31 pentru gazde.
Handbaliştii de la CH Politehnica Timişoara au fost la un pas să câştige înfruntarea cu liderul campionatului, CSM Bucureşti, chiar pe terenul acestora. Din păcate, partida a fost pierdută pe final, când gazdele au ştiut mai bine să gestioneze timpul rămas şi tăria de caracter: 31 -30.
Nici cel de-al doilea amical al celor de la CH Politehnica în faţa formației Kragujevac nu a fost unul cu succes. Timişorenii au pierdut şi al doilea meci, de această dată cu 33 – 32.
Handbaliştii de la Politehnica Timişoara au pierdut prima partidă a dublei amicale pe care o dispută în Serbia cu vicecampioana acestei ţări. Radnicki Kragujevac a învins gruparea alb-violetă cu scor 33-29 (16-13).
Handbaliştii timişoreni au reuşit să producă una dintre cele mai mari surprize ale campionatului, învingând campioana chiar la aceasta acasă, la Constanţa. CH Politehnica a fost mai bună şi a bătut cu 28 – 24.
Eveniment
O femeie a ajuns miercuri la spital după ce i-a căzut în cap un element decorativ de pe o clădire din centrul Timișoarei, în zona Tribunalului.
România
Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, înfiinţarea comisiei parlamentare comune de anchetă pentru verificarea cheltuielilor efectuate de şi pentru Administraţia Prezidenţială în perioada 2014 - 2024, scrie Agerpres.
Eveniment
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unei minore de 16 ani, dispărută din satul Bărăteaz, judeţul Timiş.
Ştiri din Timiș
Care sunt avantajele parteneriatului cu acest brand unic pe piața benzinăriilor B2C din România?
Un interviu cu Lucian Haranguș, Sales & Retail Director OSCAR Downstream
Horoscop
În data de 19 noiembrie, Planeta Pluto și-a început călătoria definitiv în semnul Vărsător pentru o perioadă de aproape 20 de ani.
Ştiri din Timiș
Cu o amendă uriașă, în valoare de 100.000 de lei, s-a ales o firmă din Moșnița Nouă. Societatea comercială a fost sancționată după ce primăria din localitate a sesizat Garda de Mediu.
1
Ştiri din Timiș
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. Teoretic, după ce Ludovic Orban a anunțat că se retrage pentru a o susține pe Elena Lasconi, în cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați.
1