tion.ro Web analytics

chiriasi

Tion

Locuinţele ANL pentru tineri nu mai trebuie cumpărate cu banii jos, apartamentele pot fi plătite de chiriaşii care vor să cumpere şi în rate, dar trebuie achitat un avans, iar unii se plâng că n-au bani. Au scris şi conducerii Primăriei Timişoara, iar viceprimarul Traian Stoia a venit cu ideea să le acorde municipalitatea împrumuturi. Edilul nu vede de ce n-ar putea fi ajutaţi tinerii, dacă sunt sprijiniţi financiar să-şi reabiliteze locuinţele proprietarii de imobile din centru.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au descoperit că unii dintre chiriaşii ANL din zona Miloia şi-au cumpărat locuinţele ilegal, pentru că nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege pentru a putea cumpăra apartamentele. Până acum a fost descoperit un caz de acest gen, dar viceprimarul Traian Stoia bănuieşte că ar fi şi altele, aşa că vor fi verificate toate tranzacţiile încheiate până acum.
Chiriaşii din blocurile ANL B3, B4, B5, B6 şi B7 de pe strada Ioachim Miloia îşi vor putea cumpăra în curând apartamentele, anunţă reprezentanţii Primăriei Timişoara. Viceprimarul Traian Stoia spune că au fost stabilite deja preţurile de vânzare, care urmează să fie aprobate în următoarea şedinţă de consiliu local, după care cei interesaţi vor putea cumpăra locuinţele.

Turism

FOTO. Paștele la Casa Albă. Politică, istorie și... joacă
În fiecare primăvară, peluza de sud a Casei Albe este acaparată de copii care râd în timp ce rostogolesc ouă colorate. Aceștia celebrează, astfel, una dintre cele mai vechi și populare tradiții laice de Paște din Statele Unite: Easter Egg Roll. Această combinație de joacă și simbolism are o istorie fascinantă, iar în spatele atmosferei jucăușe se ascund povești despre politică, acces public și schimbări culturale.

Angajari TION

SDM angajează
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:

Ştiri din Timiș

Mesajul de Paști al Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara
Episcopul romano-catolic de Timișoara, Iosif Csaba Pál transmite mesajul său de Paști.

Ştiri din Timiș

Mesajul de Paști a Mitropolitului Banatului: „Învierea este prima întâlnire cu veșnicia”
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși:

Ştiri din Timiș

VIDEO. Hristos a Înviat! Zeci de mii de timișoreni au umplut bisericile din Timișoara în noaptea Învierii
Zeci de mii de timișoreni, de toate vârstele, s-au adunat sâmbătă seara în fața bisericilor din Timișoara pentru a primi Lumina Sfântă și pentru a participa la cea mai importantă slujbă a anului – Slujba Învierii Domnului. 2

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 aprilie 2025, în Timișoara?
Hristos a înviat! Cristos a înviat! Duminică puteți merge la Târgul de Paști din centrul Timișoarei.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns din nou pe Aeroportul Internațional Timișoara
Zeci de mii de credincioși din județul Timiș vor primi în această noapte Lumină Sfântă din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Venită cu un avion special de la București, unde a ajuns inițial, Lumina Sfântă a sosit apoi sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara. 2

Mapamond

Vladimir Putin ordonă o „încetare a focului de Paște” în Ucraina
Vladimir Putin a anunțat o „încetare a focului de Paște" în Ucraina. Va dura 30 de ore, începând sâmbătă, la ora 18, până în noaptea de duminică spre luni, la miezul nopții. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici