Peste 900 de specialiști în domeniul ortopediei se vor întâlni la Timișoara, săptămâna viitoare, în cadrul unei noi ediții a Congresului Național de Ortopedie și Traumatologie. Pe lista medicilor prezenți la Timișoara se află președintele Societății Europene pentru Sport, Traumatologie, Chirurgie a Genunchiului și Artroscopie, dar și unul dintre foștii căpitani ai Naționalei României la rugby, actual chirurg de succes în Irlanda.
În Spitalul Judeţean Timişoara a fost demarată reabilitarea a trei saloane ale clinicii de Chirurgie Vasculară. Au mai fost renovate alte trei, iar clinica de la etajul 8 va ajunge, cu timpul, la standarde occidentale . Şi totuşi, e nevoie de mult efort… de tot felul. Degeaba saloanele sunt reabilitate dacă în unitatea sanitară este o lipsă acută de personal.
După ce a trecut prin şocul arestării fostului manager, spitalul Athena se chinuie să îşi revină. Cu imaginea extrem de şifonată, cu scăderi importante a numărului de pacienţi, unitatea medicală privată este acum condusă de un alt manager, Antonis Ioannides. Şi lucrurile se schimbă, spune acesta.
Între 28 noiembrie şi 1 decembrie, Timişoara se transformă în cel mai important centru de cercetare practică în domeniul artroscopiei - procedura chirurgicală ce permite intervenţia asupra articulațiilor cu ajutorul imaginilor obţinute prin intermediul unei camere video în miniatură.
Primăria Timişoara începe să câştige în instanţă imobilele retrocedate în natură, de diferite instanţe, în care funcţionează instituţii importante din Timişoara. Primarul Nicolae Robu a anunţat că miercuri, printr-o sentinţă a Curţii de Apel Timişoara, municipalitatea a reuşit să recâştige clădirea în care funcţionează Secţia de Chirurgie a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”.
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.