Cina cea de Taină, Judecarea şi Osândirea lui Isus au prins viaţă în Joia Mare la Centrul Creştin Metanoia din Timişoara, unde creştini de toate vârstele şi de confesiuni diferite au venit seara spre a asista, la lumina torţelor şi-a unui foc, la rememorarea Patimilor Mântuitorului.
Cinci copii de la Liceul „Azur” din Timişoara au suferit, joi, o toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat din cina primită la cantina şcolii. Mâncarea vine de la firma de catering care asigură mâncarea pentru aceşti copii, deoarece bucătăria cantinei este închisă.
Foarte mulți dintre cei cu care stau de vorbă despre nutriție, sunt îngrijorați de ultima parte din zi, de masa de seară. Chiar și mie mi se întâmplă de multe ori să nu mai conteze toate cele știute, să fac excepții și ultima parte din zi să fie lipsită de echilibru, fie printr-o cină mai bogată decât aș avea nevoie, sau prin alegeri pe care nu le fac niciodată peste zi. Da, seara avem mereu tendința să ne relaxăm, să ne recompensăm pentru ceva făcut peste zi, sau să ne răsfățăm și cu ceva bun de mâncare. Și bun nu înseamnă întotdeauna optim!
Cum ar fi sa iei cina cu doi barbati faimosi: cel mai sexy si cel mai puternic om din lume? Da, e posibil, daca esti dispus sa dai vreo 35.000 de dolari pentru a sta la aceeasi masa cu George Clooney si Barack Obama. Sau daca ai noroc...
Pompierii au intervenit joi seara pentru stinge un incendiu la o clădire părăsită de pe strada Timiș din Timișoara. Incendiul a fost cauzat de un om al străzii, care a aprins înăuntru mai multe gunoaie pentru a găti.
În inima Timișoarei, pe strada Costică Rădulescu, colț cu strada Cerna, se află Brasileiro Steak House, o oază culinară care aduce aromele autentice ale Braziliei mai aproape de tine. Inspirat de tradițiile rodizio, acest restaurant promite o experiență gastronomică unică, unde fiecare masă devine un spectacol al gusturilor.
Timișul se află sub avertizare de cod portocaliu de vânt puternic până vineri la ora 14. Autoritățile intervin în județ la mai multe probleme cauzate de fenomenele meteo.
Vineri, 22 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Zodia Săgetător este un semn mutabil, element de foc, guvernat de planeta Jupiter. Caracteristica principală este a înțelege. Culorile care i se potrivesc sunt albastru, purpuriu. Nativul Săgetător este plin de vitalitate, energie, optimism, pasiune, încredere, sociabil, binevoitor, cu simțul umorului. Este una dintre cele mai norocoase zodii, stăpânită de planeta norocului - Jupiter.
Proiectele din afara Capitalei atrag branduri premium, susținute de evoluția standardelor în retailul modern și de veniturile mai ridicate, se arată într-un material despre piața brandurilor exclusiviste din România, publicat de Retail.ro. Pe harta retailerilor se află şi Timişoara, proiectul Iulius Town al companiei Iulius reuşind să bifeze, anul acesta, mai multe inaugurări din categoria mărcilor high-end.
Vineri, 22 noiembrie, puteți merge la conferințe, concerte, spectacole de teatru sau la expoziții.
Film After School, cineclubul organizat de Cinema Victoria, pregătește o nouă proiecție pentru elevii din liceele din Timișoara. Proiecția filmului „Shoplifters” va fi urmat de o discuție.
Una dintre cele mai spectaculoase și mai îndrăgite proprietăți din județ a fost scoasă la vânzare pe Imobiliare.ro pentru suma de 4,9 milioane de euro. Este vorba despre Domeniul Herneacova, o proprietate cu un farmec aparte cunoscută pentru parcul său de aventură, traseul de ciclism și pentru facilitățile sale dedicate iubitorilor de echitație.