tion.ro Web analytics

Lucrările avansează la Cinema Studio, unde a fost demolat deja o parte din peretele din spate al clădirii. Dă exact în curtea blocului din Piața Victoriei nr. 5, unde se află mai multe garaje pe care primăria încearcă să le demoleze de anul trecut. Numai că proprietarii au mers în instanță și procesul a fost îngreunat. Reprezentanții PMT spun că în toamnă s-ar putea rezolva situația și atunci se va trece la demolarea garajelor.
Primarul Timișoarei a semnat, miercuri, ordinul de începere a lucrărilor și, împreună cu ambasadorul Franței în România, a îngropat „capsula timpului”, în care au fost puse mai multe lucruri simbolice, printre care și un test Covid. Cinema Studio va deveni, în 18 luni, dacă totul merge bine, un hub cultural unic în România, cu terasă pe acoperiș, studiouri dedicate și alte surprize pentru cinefili.
Al treilea cinematograf pentru care Primăria Timișoara caută constructor este Cinema Studio, care ar urma să fie primul cinematograf de artă al orașului. Lucrările sunt estimate la 3 milioane de euro, iar documentația a fost donată municipalității de o companie de asigurări și mai multe asociații culturale.

Ştiri din Timiș

Eveniment caritabil la Giroc. La Festivalul Recoltei se adună bani pentru nevoiașii din comună
A doua ediție a Festivalului Recoltei va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, începând cu ora 13, la Căminul Cultural din Giroc. Evenimentul este unul caritabil.

Ştiri din Timiș

MedLife prezintă tehnologia viitorului: de la drone și VR până la roboți medicali ce permit sigilarea vaselor direct de la consola chirurgului
Ședința anuală de strategie a MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, ședință în care se decid planurile de dezvoltare a grupului pentru următorii ani și trendurile din zona serviciilor medicale, a inclus în 2024 și o expoziție – radiografie.

Angajari TION

CCM ECOROM - societate ce activează în domeniul confecțiilor metalice, angajează:

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 18 octombrie
Vineri, 18 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Angajari TION

E.ON Asist Complet S.A angajeaza:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 18 octombrie 2024, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe concerte, spectacole de teatru, conferințe și petreceri.

România

UPDATE. Mesaj RO-ALERT pentru constănțeni. Sunt avertizați că pot cădea obiecte din spațiul aerian
Locuitorii judeţului Constanţa au fost avertizaţi, joi seară, printr-un mesaj RO-ALERT că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi li se recomandă să îşi păstreze calmul şi să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă, scrie AGERPRES. UPDATE. O dronă care a venit peste Marea Neagră, a intrat în spațiul aerian al României.

Cinema

Cele mai premiate filme din acest an ajung pe ecranele din oraș la Les Films de Cannes à Timișoara
Les Films de Cannes à Timișoara revine cu 16 filme prezentate și premiate la marile festivaluri internaționale. Filmul „Emilia Pérez” va deschide ediția din acest an.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici