Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu a fost invitat la lansarea cărţii predecesorului său, Gheorghe Ciuhandu, despre cei 16 ani petrecuţi la Primăria Timişoara. Chiar dacă nu a citit cartea intitulată „16 ani în slujba Timişoarei”, Robu nu s-a sfiit să îl atace pe cel care a ocupat fotoliul de primar înaintea sa.
„16 ani în slujba Timişoarei” - aşa se numeşte volumul pe care îl va lansa, în 10 iunie, fostul primar al oraşului Gheorghe Ciuhandu. Cartea abordează, pe lângă o sinteză a celor patru mandate obţinute, şi problemele sensibile cu care s-a confruntat administraţia Ciuhandu.
Vremuri sumbre în PNŢCD. Fostul primar al Timişoarei Gheorghe Ciuhandu cere demisia fostului său colaborator Adrian Orza, ex-viceprimar. Mai exact, fostul preşedinte al PNŢCD Timiş, Gheorghe Ciuhandu, debarcat din funcţie în vara anului trecut, după alegerile locale, solicită acum demisia actualei conduceri a filialei, în frunte cu Valentin Moldovan şi Adrian Orza, cărora le cere să-şi asume eşecurile electorale din 2012!
Fostul preşedinte al PNŢCD Timiş, Gheorghe Ciuhandu, debarcat de la conducerea filialei de către liderii partidului de la Bucureşti, nu acceptă noua alianţă cu PDL. „Participarea PNŢCD într-o alianţă dirijată de Traian Băsescu alături de PDL este anormală, atât timp cât acest partid şi Băsescu au contribuit decisiv la distrugerea PNŢCD”, spune Ciuhandu.
Scandalul continuă la vârful PNŢCD Timiş. Contrar opiniilor exprimate de fostul lider al organizaţiei, Gheorghe Ciuhandu, noul preşedinte interimar al filialei Timiş a PNŢCD, Valentin Moldovan, crede că singura şansă pentru ca PNŢCD să reintre în parlament este o alianţă cu PDL şi Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta. Participarea la alegeri prin forţe proprii ar fi o sinucidere în opinia lui Moldovan, care şi-a invitat colegii contestatari la „o discuţie bărbătească”.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.