Programul pentru școli, fostul Cornul și laptele, prin intermediul căruia preșcolarii și elevii timișeni din clasele I-VIII beneficiază gratuit de lapte, biscuiți și mere, va fi disponibil abia din luna ianuarie a anului viitor. Consilierii județeni au aprobat, marți, programul pentru următorii șase ani.
Consiliul Județean Timiș are câteva zeci de investiții asumate prin Programul Național Timișoara Capitală Europeană a Culturii în anul 2023. O parte au fost finalizate, altele sunt în diverse stadii de execuție, în vreme ce unul e în pericol să nu fie realizat până la 30 iunie 2024, data limită până la care CJT poate deconta banii de la Ministerul Culturii.
Continuă războiul dintre Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara pe tema investițiilor care trebuie făcute pentru Programul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023. Deconturile trebuie făcute de CJT și municipalitate până în 30 iunie 2024, dar Primăria ar vrea o păsuire până la finalul anului viitor. În replică, viceprimarul USR Ruben Lațcău spune că vedem la televizor în fiecare zi că avem o alianță PSD-PNL care încet, încet duce țara de râpă.
Sunt probleme cu lipsa locurilor de parcare în multe zone din Timișoara, însă problema lipsei acestora pentru angajații Spitalului Județean din Timișoara a fost adusă în discuție, miercuri, în cadrul ședinței Consiliului Județean Timiș, ce a avut loc la Palatul Administrativ. În vreme ce consilierul liberal Marin Popescu a cerut locuri de parcare pentru medicii unității sanitare, președintele Alin Nica a răspuns că are în vedere pe terenul rămas liber ce aparține spitalului fie o parcare supraetajată sau o nouă clădire.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.