În recepția clădirii de birouri United Business Center 3 au răsărit copaci! Cei care lucrează în imobilul office sau cei care vin doar în vizită au o surpriză atunci când trec pragul clădirii. Imaginea din lobby pare desprinsă dintr-un tablou de inspirație mediteraneană, ale cărui „vedete” sunt cei trei măslini negri. De jur împrejurul copacilor au fost amenajate canapele, astfel că cei care lucrează în spațiile office se pot bucura de o pauză în mijlocul „naturii”, fără să iasă din clădire. Tabloul natural este completat de alți 25 de arțari, carpeni și ginkgo biloba, care împrejmuiesc terasele exterioare ale clădirii, de la etajele 1 și 2.
Endava, una dintre companiile de servicii IT cu cea mai rapidă creștere din Europa, a inaugurat un nou centru de dezvoltare software, în clădirea de birouri United Business Center 3 (UBC 3) din ansamblul Iulius Town Timișoara. Sediul este unul temporar, compania având semnat un parteneriat privind închirierea a peste 2.100 mp în cel mai înalt imobil office din România, UBC 0, aflat în construcție în același proiect mixed-use.
Demisol și parter - magazine, restaurante și cafenele tematice. Etajul 1 - centru de conferințe. Două etaje intermediare - hub medical cu multiple specializări. Alte 24 de niveluri - spații de birouri premium. Așa arată „harta” pe verticală a celor care vor lucra în clădirea United Business Center 0 (UBC 0), cel mai înalt imobil office din România, parte a Iulius Town Timișoara, primul ansamblu mixt din vestul țării. Lucrările de construire sunt în plină desfășurare și se derulează într-un ritm alert, clădirea urmând a fi livrată în ultimul trimestru al anului 2020.
Anunț surpriză de la Primăria Timișoara, pe un site de imobiliare! Reprezentanții municipalității vor să cumpere, „în zona ultracentrală”, spații de birouri, cu curte interioară și locuri de parcare incluse. Țintește aproximativ 2.500 mp, dar poartă negocieri și cu proprietarii clădirii Bancpost de lângă Direcția Fiscală.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Anunț important pentru toți iubitorii de distracție din Timișoara!
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.