Imobilul, situat într-o zonă istorică, pe strada Ștefan cel Mare nr. 34, va intra în reabilitare, spun cei de la PMT. Dominic Fritz a dat ordinul de începere a contractului pentru proiectare (faza DALI + PT) și asistență tehnică. Licitația a fost câștigată de firma Bau Proiect SRL, cu o ofertă de 62.500 de lei.
Clădirea Primăriei Timișoara va fi demnă de un oraș care poartă titlul de Capitală Culturală Europeană, iar din ea nu se vor mai desprinde bucăți de tencuială. Municipalitatea a lansat în sfârșit licitația pentru reabilitarea fațadei, iar contractul este estimat la 1,4 milioane de euro. Șantierul începe la anul și va ține un an și jumătate.
Primăria Timișoara a lansat în urmă cu câțiva ani un program financiar de sprijin pentru refacerea fațadelor clădirilor istorice din oraș, urmând să ajute proprietarii care nu au bani să-și renoveze imobilele. Timișorenii trebuiau să respecte mai multe condiții pentru a primi bani de la bugetul local, iar până acum doar un imobil se încadrează în program.
Cinema
Cinema Victoria pregătește publicului din Timișoara o nouă proiecție din cadrul seriei „Film Therapy”, organizată în parteneriat cu Superhumans România. Filmele din această serie sunt urmate de o discuție cu un psihoterapeut.
Capitală Culturală
Cunoscut pentru rolul lui Celentano din serialul „Las Fierbinți”, actorul Adrian Văncică va fi prezent la Universitatea de Vest din Timișoara pentru o discuție în cadrul programului „La UVT, Cultura este Capitală”.
Ştiri din Timiș
Vineri, 1 noiembrie 2024, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, la Centrul Regional de Afaceri, cea de-a XXXI-a ediție a Galei Excelenței în Afaceri, un eveniment dedicat celebrării reușitelor antreprenorilor de succes din județ.
Eveniment
Doi bărbați au fost reținuti, pentru 24 de ore, de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de braconaj, uz de armă letală fără drept, omisiunea sesizării și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.
1
Eveniment
Accident produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 5, pe un drum județean din Timiș, între Deta și Opatita. Un tânăr de 25 de ani s-a urcat la volan deși consumase alcool, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului.
Ştiri din Timiș
10 ani consecutiv în clasament pe una din primele 3 poziții. Continental Anvelope Timișoara a demonstrat că excelența și performanța nu sunt doar simple obiective, ci standarde de lucru în compania care este lider mondial în producția de anvelope.
Utile
Sâmbătă, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri, spectacole, proiecții și tururi ghiate.