Clădirile degradate din Timișoara vor fi acoperite de plasă de protecție, în caz contrar proprietarii de apartamente sau imobile vor fi amendați de Poliția Locală, au decis consilierii locali. E mai bine așa, decât să pice bucăți de tencuială în capul trecătorilor, spune primarul Nicolae Robu, care dă asigurări că în scurt timp începe șantierul la clădirea PNL, acoperită cu plasă de protecție în urmă cu mai bine de doi ani.
Ne pică oricând tencuiala în cap! Pericol în Piața Traian, au căzut bucăți dintr-o clădire degradată
Nu mergeți aproape de clădirile istorice aflate în stare avansată de degradare! Este recomandarea unui cititor tion.ro pentru timișoreni, după ce a fost martorul unui incident neplăcut în Piața Traian. Din fericire, fără răniți.
Aproape 2.000 de timișoreni trebuie să plătească anul acesta impozite mult mai mari pentru clădirile în care dețin locuințe, imobile aflate în stare avansată de degradare. Primăria aplică pentru peste o sută de clădiri și câteva terenuri taxa pe paragină, iar primarul Nicolae Robu are un mesaj ferm pentru cei cărora li s-a aplicat supraimpozitarea. Unii au scăpat de ea, la propunerea primarului, pentru că ar fi dat semne că vor să înceapă lucrările.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1