Trifu Cârpaci, un membru de vază al clanului cu acelaşi nume, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, fiind acuzat că şi-a terorizat vecinii pentru a pune mâna pe apartamentele acestora, situate într-un imobil ultracentral din Timişoara.
Scenariu incredibil prezentat de viceprimarul Traian Stoia legat de epopeea Capelei Kimmel, unde ar fi înhumaţi mai mulţi membri ai familiei Cîrpaci. Deoarece clanul Cîrpaci nu a mai plătit concesiunea monumentului, Primăria Timişoara poate intra în posesia acestuia. Însă acest lucru ar putea însemna şi ca municipalitatea să îngrijească un monument în care sunt înhumaţi membri ai cunoscutului clan Cîrpaci.
Modul în care mai mulţi membri ai familiei Cîrpaci au ajuns să fie înmormântaţi în Cavoul Kimmel, construit în 1850 în Cimitirul din Calea Buziaşului, a ajuns în atenţia poliţiştilor de la Investigaţii Criminale, a anunţat viceprimarul Traian Stoia. Acesta este convins că în cauză există un dosar penal, deoarece vânzarea Cavoului Kimmel către clanul Cîrpaci, în opinia lui, a fost total ilegală.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.