Peste 6.000 de copii au fost deja repartizați în clasele din care vor porni ciclul primar, în anul școlar 2024-2025. Mâine, 31 mai, începe a doua etapă de înscriere, în care vor fi repartizați copiii care nu s-au regăsit pe lista primelor opțiuni și vor fi redistribuiți în funcție de circumscripție. Alte școli din Timiș vor cere suplimentări, pentru că cererea din partea părinților a fost una mare.
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică proiectul de lege și metodologia de înscriere a copiilor în primul an de școală. Conform noului proiectului făcut public, părinții pot opta pentru amânarea înscrierii copilului în clasa pregătitoare, dacă acesta împlinește 6 ani înainte de 31 august, însă nu mai mult de un an și doar în cazuri justificate.
Calendarul inițial al înscrierii în învățământul primar prevedea ca pe data de 31 mai să fie afișate rezultatele după prima etapă. Părinții, însă, nu au găsit listele aferente. A fost operată de curând o modificare a calendarului, iar perioada în care inspectoratele școlare trebuie să le întocmească s-a prelungit până pe 6 iunie.
Prima etapă de înscriere în învățământul primar în anul școlar 2023 – 2024 s-a încheiat joi, 18 mai. Listele cu copiii admiși de fiecare unitate vor fi publicate pe 31 mai, iar în iunie se va desfășura și etapa a doua. Inspectoratul Școlar Județean Timiș a prezentat raportul cu situația înscrierilor la fiecare școală în parte.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
14
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.