Continuă investițiile în acest an la Maternitatea Bega din Timișoara, până când noua clădire care va adăposti Clinica Bega și care va fi ridicată lângă Casa Austria va deveni realitate. După ce s-a lucrat în saloane, în acest an este în plan și amenajarea curții din spatele clădirii de pe strada Victor Babeș.
Doctorii de la Compartimentul de Pneumologie Pediatrică de la Clinica de Pediatrie Bega au acum ajutoare de nădejde în lupta pe care o duc zi de zi pentru a trata copiii care ajung aici. Reprezentanții Fundației Bardeau au donat aparatură în valoare de aproape 10.000 de euro clinicii din Timișoara. Astfel de aparate există și la clinicile pediatrice din Londra, unde doctori din Timișoara le-au văzut înainte de a le avea la ei „acasă”.
Este bine să ne vaccinăm copiii sau nu? Iată o întrebare pe care şi-o pun mulţi părinţi, bulversaţi de tot felul de poveşti şi opinii pe care le citesc pe diverse medii de informare. Un răspuns avizat şi tranşant îl oferă prof. univ dr. Ilie Constantin, şeful Secţiei de neonatologie a Clinicii „Bega”, personalitate medicală cu bogată experienţă în domeniu, care, în interviul realizat de Zoltan Kovacs şi publicat în Agenda din 20 martie 2015, spune clar: „Singura formă sigură de imunizare a copilului este vaccinarea”.
Azi în Timișoara
Duminică, 14 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgurilor de Crăciun din centru și de la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la film, teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Eveniment
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
30
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.