Lucrările la Clinica de Balneologie ar fi trebuit, potrivit înțelegerii inițiale, să fie gata pe la mijlocul lui 2023. Acum, la mijlocul lunii august 2024, ele sunt la 85% și se intră în etapa finisajelor. Viceprimarul Ruben Lațcău cere, totuși, un ritm mai alert, pentru ca clinica să fie gata până în toamnă.
Șantierul pentru modernizarea Clinicii de Balneologie a Spitalului Municipal Timișoara a fost deschis în vara anului 2021 și ar fi trebuit închis după 21 de luni, deci undeva prin primăvara anului 2023. Au fost întârzieri – justificate, spun reprezentanții primăriei –, iar la început de 2024 sunt doar la „trei sferturi gata”, după ce a fost livrată și centrala de tratare a aerului.
Avansează lucrările pe șantierul Clinicii de Balneologie. A fost turnat un prim strat și au fost puse armăturile pentru fundația noului corp al clinicii. Placa finală de fundație va fi programată pentru turnare în următoarele două săptămâni. Viceprimarul Ruben Lațcău este nemulțumit însă de organizarea șantierului.
Se lucrează la reabilitarea Clinicii de Balneologie, ne anunță Primăria Timișoara la patru luni de când a fost dat ordinul de începere a șantierului. S-au făcut lucrări de desfacere și demolare. Clinica va fi extinsă, reabilitată, modernizată și echipată cu 3,1 milioane de euro, majoritatea fonduri europene.
Șantierul pentru extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea Clinicii de Balneologie poate începe în sfârșit. Primarul Dominic Fritz a semnat ordinul de începere a lucrărilor, la trei luni de la finalizarea licitației. Corpul B va fi refăcut de Alex Dia Construct, timp de 21 de luni, cu 3,1 milioane de euro, majoritatea fonduri europene. Va fi modernizat și bazinul cu apă termală închis încă din 2008.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.