Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a atacat în instanţă o nouă hotărâre a Consiliului Local Timişoara, care obligă primăria ca în cazul investiţiilor peste un milion de euro să elibereze toate avizele necesare în cel mult şapte zile. Surpriză, hotrărârea respectivă nu avea nici viză de legalitate de la Serviciul Juridic, funcţionarii municipalităţii considerând că este nelegală.
Autorităţile locale continuă demersurile pentru a prelua echipa de fotbal Poli Timişoara. Senatorul Nicolae Robu a fost trimis la Federaţia Română de Fotbal pentru a cere detalii privind această intenţie.
Propunerea reprezentanţilor partidelor politice timişene de preluare a pachetului integral al FC Politehnica Timişoara nu aduce deocamdată nicio poziţie oficială din partea reprezentanţilor clubului de fotbal. Nici unul dintre oficiali nu a comentat propunerea, o surpriză probabil şi pentru aceştia!
Mai mulţi consilieri locali, membri ai PNŢCD Timiş, susţin că în cazul plecării lui Marian Iancu de la Poli Timişoara, blazonul şi palmaresul echipei ar trebui să rămână în patrimoniul public al oraşului, ţinând cont că în ultimii ani, atât Consiliul Local Timişoara, cât şi Consiliul Judeţean Timiş au acordat milioane de euro echipei de fotbal din bugetul public.
Săptămâna viitoare, cel mai probabil luni, la Timişoara este programată o întâlnire destul de importantă pentru viitorul celor de la Poli. Reprezentanţii Primăriei Timişoara, ai Consiliului Local şi cei ai Consiliului Judeţean Timiş pregătesc o întâlnire de clarificare a situaţiei şi a planurilor de viitor cu reprezentanţii clubului FC Politehnica. De preferat cu Marian Iancu.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat