Cea de a VII-a ediție a Cupei Tisza la Kendo, competiție desfășurată în orașul Szeged din Ungaria, a reunit 29 de echipe, un record al evenimentului. Din România au participat două echipe, formate din kendoka ai Clubului timișorean Sam-Sho: echipa A, avându-i în componență pe Florin Ianăș, Dragoș Crăciun și Ovidiu Brăișteanu, și echipa B, alcătuită din kendoka Tamang Sujata, Dan Martinescu și Alexandru Magiaru.
Ultimele două petreceri din acest sezon de distracţie, derulate sub genericul Closing Season Party, propun amatorilor de clubbing din Timişoara o întâlnire cu beat-urile lui DJ Johnny DaMix şi DJ Zoom.
Deşi Timişoara este cât se poate de ticsită de cluburi, în mare parte muzica ce răsună în acestea este aceeaşi, spre disperarea unora şi fericirea altora. Cel puţin aşa crede Vali Florea, cel care se află în fiecare joi şi sâmbătă noaptea în spatele butoanelor de mixaj din Scottish Pub.
O serie de muzicieni timişoreni s-au adunat laolaltă sâmbătă seara, pentru o cântare deosebită, prilejuită de închiderea unui club de jazz din Timişoara, evenimentul cu pricina fiind unul care a adunat un public numeros.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.