Tinerii din Timişoara s-au distrat la cel mai sălbatic party din oraş: Wild Things cu DJ JSEBK, la club Fratelli.
Timișorenii au marcat începutul sezonului rece cu o petrecere de zile mari în Fratelli Lounge & Club, pe muzică mixată de Dj Zoom. Printre fulgi de zăpadă artificiali, amatorii de distracție au dansat până în zori.
Scandal în acest weekend în faţa unui popular club din Timişoara. Un individ care ameninţa cu două cuţite petrecăreţii din faţa localului a fost imobilizat de doi poliţişti locali aflaţi în afara orelor de program.
Poliţia Locală Timişoara a dispus din nou, zilele trecute, suspendarea activităţii unui club din zona centrală a oraşului, de pe strada Lucian Blaga, după ce reprezentanţii instituţiei au aplicat mai multe sancţiuni pentru depăşirea nivelului de zgomot admis în cazul societăţii respective.
Un tânăr de 22 de ani, condamnat la trei ani de închisoare pentru furt calificat, a fost prins de polițiști în urma unor controale în localurile din Timișoara. Totodată, pentru neregulile depistate, au fost date trei amenzi în valoare de peste 8.000 de lei.
Azi în Timișoara
Duminică, 24 noiembrie, puteți ieși să votați pentru alegerile prezidențiale. Mai puteți merge la un atelier de pictură cu sfeclă roșie și ceai, la piese de teatru, proiecții de film, concerte sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Vineri seară și noapte, din cauza condițiilor meteo extreme, mai multe localități din vestul țării au rămas fără energie electrică. Echipele Rețele Electrice Banat au intervenit și după căderea întunericului, dar până sâmbătă, la prânz, nu au rezolvat problemele peste tot. Astfel, ar mai fi 10 localități din Timiș și altele din județele vecine rămase nealimentate.
Capitală Culturală
Un adevărat regal de teatru va avea loc luna viitoare la Timișoara.
Eveniment
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.
România
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit după ce a suferit un puternic accident vascular. Avea 69 de ani.
7
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
3
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
1
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.