tion.ro Web analytics

clubul lions diamond

Tion

Clubul Lions Diamond Timișoara continuă activitățile ce vizează prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților din oraș. Membrele clubului au reușit să renoveze o sală deținută de Consiliul Județean Timiș, pe care au transformat-o în sediul Cercului Terapeutic „Nu ești singur și nici singurul”.
Un concert-eveniment, susţinut chiar de membrii juriului prezidat de ilustra violoncelistă Alexandra Guţu, va deschide oficial competiţia muzicală organizată în premieră, la Timişoara, de Clubul Lions Diamond.
Un concurs al violonceliştilor organizat în premieră, la Timişoara, de Clubul Lions Diamond va decide artistul care va reprezenta România la Competiţia Muzicală Europeană Lions de la Bruxelles.
Clubul Lions Diamond lansează timişorenilor o invitaţie: joi, 23 februarie, ora 19, la Filarmonica Banatul. În cadrul unei noi acţiuni caritabile, organizată de Dragobete, se vor spune poveşti de iubire, iar cei care vor să se întreacă în mărinimie pot face donaţii pentru a sprijini copiii nevăzători de la Liceul Iris Timişoara.

Balul Leo Young Spirit, desfășurat joi seara în clubul Le Cinema din Parcul Tineretului, a strâns peste o sută de persoane. Banii colectaţi în urma acestui eveniment vor fi donați orfelinatului din Checea, Casei de copii din Dumbrăvița și Colegiului Național de Artă „I. Vidu“ pentru refacerea sălii de concerte, distrusă recent în urma unui incendiu.

Sănătate

Două cabinete medicale din Timiș, dotate cu aparatură modernă de asociația Salvați Copiii
Două cabinete de medicină de familie din județul Timiș, aflate în localitățile Voiteg și Știuca, au fost echipate cu aparatură medicală modernă, în cadrul celei de-a doua ediții a programului „Primul pas spre sănătate”, demarat de Organizația Salvați Copiii.

Ştiri din Timiș

Peste cinci tone de deșeuri textile, colectate la Timișoara. Apar și puncte de colectare temporare
Aproape cinci tone de haine uzate au fost colectate, până acum, în baza parteneriatului dintre Primăria Timișoara și CVS Recycling SRL. În următoarele două săptămâni, vor mai fi organizate și o campanie cu șapte puncte temporare de colectare.

Ştiri din Timiș

La Lugoj începe campania de combatere a ambroziei: informări și apoi amenzi
Primăria Municipiului Lugoj a anunțat, joi, că lansează Campania 2025 de informare privind prevenirea și combaterea ambroziei. Este o plantă invazivă extrem de alergenă, cu efecte grave asupra sănătății și mediului.

Ştiri din Timiș

Cod galben de vijelii și joi, în Timiș
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis și joi un cod galben de vijelii care vizează Timișul, valabil între orele 12 și 21.

România

Programul „Rabla 2025” vine cu un buget record și un ecotichet de 7.500 de euro pentru mașinile electrice
Bugetul Programului „Rabla” atinge un nou record în 2025: 1,43 miliarde de lei, în creștere cu aproape 50% față de anul precedent. Una dintre cele mai așteptate noutăți este majorarea ecotichetului pentru mașinile 100% electrice, de la 5.000 la 7.500 de euro (37.000 de lei), potrivit Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). 1

România

Sondaj: Simion conduce în primul tur al alegerilor prezidențiale. Antonescu și Nicușor Dan, „cap la cap” pentru locul 2
Candidatul AUR, George Simion, continuă să fie primul în cursa pentru primul tur al alegerilor prezidențiale arată un sondaj de opinie realizat pentru HotNews în perioada 17 – 22 aprilie. Totuși, el a mai pierdut din votanți și micșorează decalajul față de orice adversar. 5

Capitală Culturală

Expoziția „cultURA presei – limbaj agresiv în presa interbelică”, la Timișoara: o reflecţie asupra mass-mediei din trecut în prezent
Muzeul Presei „Sever Bocu” din Jimbolia organizează vernisajul expoziției „cultURA presei - limbaj agresiv în presa interbelică” la Timișoara.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 24 aprilie
Joi, 24 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici