Poliţia Rutieră va monitoriza traficul rutier cu
aparate radar atât în judeţ cât
şi în municipiu, la acest sfârşit de
săptămână, astfel: În municipiul
Cluj-Napoca vor fi supravegheate străzile: Calea
Turzii, Observator, Traian Vuia, Maramureşului,
Corneliu Coposu, Calea Floreşti.
Doi copii au fost abandonaţi de mama lor în
centrul oraşului, femeia susţinând că
nu mai are cu ce să îi crească! Potrivit
Poliţiei clujene, micuţii au fost
găsiţi de un echipaj de jandarmi, cazul fiind
preluat de poliţiştii Secţiei 2.
CLUJ-NAPOCA. Unsprezece linii de transport în comun circulă începând de ieri special pentru trasportul elevilor care au început semestrul II.
CLUJ-NAPOCA. În prezent, parcul auto al Regiei Autonome de Transport Urban Cluj este compus din aproximativ 230 de autobuze, 110 treolebuze şi 40 de garnituri de tramvai.
CLUJ-NAPOCA. Modernizarea liniei de tramvai din Cluj-Napoca se va face prin accesarea fondurilor europene, datorită faptului că suma necesară investiţiei este mare.
Sănătate
Atrase de tarife mai mici comparativ cu cele practicate de medici dermatologi cu experiență în domeniu, unele femei aleg să facă proceduri cu botox sau acid hialuronic în saloane de înfrumusețare cu personal neavizat. Medicul dermatolog Suma Krisztina atrage atenția în privința acestor practici.
Ştiri din Timiș
Epopeea Centrului de legume și fructe din comuna Tomnatic se apropie de final la fel cum s-au derulat lucrările: încet.
Azi în Timișoara
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.
Ştiri din Timiș
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.
Sănătate
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.
Ştiri din Timiș
Nu este niciun secret că Europa este plină de cultură şi locuri istorice, însă unele bijuterii sunt mai cunoscute decât altele. Castelele, muzeele, pieţele, bisericile sunt întotdeauna în fruntea listei noastre de obiective pe care trebuie să le vizităm atunci când suntem în vacanţă. Cafenelele, însă, sunt adesea trecute cu vederea de către turişti, deşi pot fi la fel de frumoase sau chiar mai uimitoare decât alte puncte de atracţie turistică. Asigură-te că le treci pe cele de mai jos pe lista ta de dorinţe!
Eveniment
Un accident rutier care ar fi putut avea urmări mult mai grave a avut loc, miercuri dimineața, la Denta. O mașină s-a înfipt într-un parapet de pe marginea drumului.