Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a decis să închidă temporar circulaţia pe DN 67D, care face legătura dintre Băile-Herculane şi Târgu-Jiu, în zona localităţii Godeanu. Măsura a fost luată din cauza căderilor de arbori generate de greutatea zăpezii. Începând cu ora 06.00 circulația rutieră este blocată în zona localității Godeanu, județul Mehedinți, km 64+500.
Compania de Drumuri avertizează că pe şoselele din România pot apărea probleme ca urmare a vremii proaste. Conform prognozei meteo, probleme vor fi inclusiv pe drumurile din Banat. Aşadar, aveţi grijă cum conduceţi!
Vineri dimineaţa, în doar trei ore, pe autostrada A1, în judeţul Hunedoara, au fost înregistrate trei accidente cu numeroase autovehicule implicate. Compania de Drumuri spune că problemele au apărut din cauza neadaptării vitezei, pe fondul efectelor fenomenului ”freezing rain”. Deşi CNADNR anunţă că s-a acţionat cu material antiderapant, şeful Secţiei Drumuri Deva a fost suspendat, iar un director adjunct de la Direcţia de Drumuri Timişoara va fi supus unei anchete.
Apariţia unor accidente rutiere grave pe drumurile naţionale le-a dat de gândit, în sfârşit, celor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Aceasta a lansat o licitaţie pentru achiziţionarea de parapete metalice pentru a fi montate pe drumurile naţionale, fie în locaţii noi, fie în cele în care existau deja, dar au fost avariate. Pe listă se află şi Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara.
Centura de Sud a Timişoarei, care ar urma să facă legătura între Calea Şagului şi Calea Lugojului, este tot la stadiul de promisiune. Cel puţin acest lucru reiese dintr-un răspuns al CNADNR dat unui membru al forumului peundemerg.ro, în care se arată că acest proiect are toată documentaţia necesară şi poate fi depus spre finanţare în perioada 2014-2020.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat