La începutul lunii iulie Cristian G. de 35 ani, Cosmin G. de 30 ani, ambii din oraşul Făget, judeţul Timiş împreună cu Ambroziu A., de 44 ani, din comuna Boteşti, judeţul Neamţ au pătruns într-o societate comercială din comuna Pietroasa şi au sustras componente metalice în valoare de 500lei.
Minorii care încalcă legea vor răspunde
pentru fapta lor, de la o vârstă mai
fragedă decât până acum. Potrivit
noului Cod Penal, vârsta de la care este
posibilă angajarea răspunderii penale se
modifică la 13 ani, de la 14 cât este în
prezent.
Minorii ar putea fi pedepsiţi de la 13 ani, potrivit
noului Cod penal care reduce, astfel, cu un an, limita de
vârstă de la care este posibilă angajarea
răspunderii penale, proiectul stabilind, ca
regulă, aplicarea în cazul minorilor a
măsurilor educative neprivative de libertate.
noului Cod penal care reduce, astfel, cu un an, limita de
vârstă de la care este posibilă angajarea
răspunderii penale, proiectul stabilind, ca
regulă, aplicarea în cazul minorilor a
măsurilor educative neprivative de libertate.
Profesorul Valerian Cioclei, unul dintre specialiştii
care au lucrat la elaborarea proiectului Codului Penal, a
explicat că noile prevederi nu mai incriminează
incestul dintre persoanele majore care au consimţit
această relaţie, dar sancţionează mai
drastic abuzul incestuos asupra minorilor.
care au lucrat la elaborarea proiectului Codului Penal, a
explicat că noile prevederi nu mai incriminează
incestul dintre persoanele majore care au consimţit
această relaţie, dar sancţionează mai
drastic abuzul incestuos asupra minorilor.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.