tion.ro Web analytics

cojocari

Tion

Consiliile locale din Timişoara şi Szeged, oraşe înfrăţite, se vor întruni într-o şedinţă comună peste câteva zile. Aleşii timişoreni, antrenaţi şi selecţionaţi de secretarul primăriei, Ioan Cojocari, se pregătesc de zor pentru partida de fotbal în sală programată cu omologii lor din Ungaria.
Primăria Timişoara va găzdui, în 15-16 octombrie, Adunarea Generală a Asociaţiei Secretarilor de Municipii din România. Reprezentanţii primăriilor vor discuta despre deontologie, circuitul documentelor şi alte subiecte, spune secretarul municipalităţii timişorene, Ioan Cojocari.
Primăria Timişoara a reuşit să piardă în instanţă, în mod suspect, o parte din terenul de sub Piaţa Mehala, din talcioc şi piaţa de maşini. Judecătoria Timişoara a dat o sentinţă, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care obligă Comisia locală de fond funciar să-l pună în posesie pe un anume Carol Goder cu 5,06 hectare de teren, unele parcele fiind chiar cele pe care se află şi piaţa.
Fostul director al RATT, Eugen Stănescu, s-a prezentat, marţi dimineaţă, la Primăria Timişoara cu un executor judecătoresc, pentru a-l obliga pe primarul Gheorghe Ciuhandu (care era plecat la Bruxelles) să pună în aplicare o decizie a instanţei privind numirea sa la conducerea Regiei de Transport.
Bătălie mare pentru un loc de muncă în administraţia locală. Nu mai puţin de 112 de persoane s-au înscris pentru un singur post la Primăria Timişoara: consilier debutant la Biroul Licitaţii-Contracte. Numărul record de candidaţi înscrişi le dă bătăi de cap responsabililor din primărie.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 aprilie 2025, în Timișoara?
Miercuri, 23 aprilie, cei care iubesc lectura și doresc să exploreze legătura dintre oraș și literatura locală sunt invitați la un eveniment literar special. La Teatrul German se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru Școlar și de Tineret de Expresie Germană.

Cinema

„Pas în doi”, o poveste despre iubiri încrucișate, la Cinema Studio
Cinema Studio vă invită la o nouă proiecție din programul „Cinemateca itinerantă”, o serie de filme vechi românești readuse pe marele ecran.

România

O nouă țeapă prin telefon! Se dau polițiști și spun că ești implicat într-un împrumut luat de un infractor
DNSC avertizează asupra unei noi metode de fraudă prin telefon. Persoane care se dau drept polițiști le spun victimelor că un infractor urmărit internațional le-a folosit identitatea pentru un credit bancar, încercând astfel să obțină informații personale.

Capitală Culturală

PROGRAM. Tineri actori de expresie germană din diverse ţări europene cuceresc scena Teatrului German din Timișoara
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) în parteneriat cu Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” organizează o nouă ediție a Festivalului Internațional de Teatru Școlar și de Tineret de Expresie Germană. Evenimentul are loc în perioada 22-26 aprilie.

Ştiri din Timiș

Strada Cezar va fi asfaltată de abia după ce sunt gata lucrările de la Balneologie. Poate la vară
În primăvara anului trecut, Primăria Timișoara a intrat în forță peste construcțiile ilegale care blocau așa-zisa „stradă Cezar”. A fost tras „conturul”, însă aceasta a rămas neasfaltată, devenind între timp parcare improvizată. Amenajările ar putea începe la vară. 1

Ştiri din Timiș

O supă bună nu se aruncă. Eveniment cu muzică și dans împotriva risipei alimentare la Timișoara
Gătit colectiv, muzică, dans și legume salvate de la risipă, toate acestea se reunesc într-un eveniment care îmbină distracția cu o inițiativă împotriva risipei alimentare, la Timișoara.

Ştiri din Timiș

Doar o treime dintre locuințele din Timiș au asigurarea obligatorie. Prefectul cere măsuri
Datele prefecturii arată că, la finalul lunii martie, doar puțin peste o treime din locuințele din Timiș sunt asigurate cu polița obligatorie. În aceste condiții, prefectul Mihai Ritivoiu cere măsuri din partea primăriilor. 4

Mapamond

Italia declară 5 zile de doliu național, după moartea Papei Francisc
Guvernul italian a decretat cinci zile de doliu național în urma decesului Papei Francisc, potrivit unui anunț făcut marți de ministrul pentru protecție civilă, Nello Musumeci, relatează ANSA, citată de Agerpres. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici