Colaborarea transfrontalieră în domeniul medical dintre Timişoara şi Szeged aduce, din nou, beneficii pacienţilor. Mai concret, intervenţiile de pe secţia chirurgie toracică a Spitalului Municipal Timişoara sunt minim invazive datorită unui aparat achiziţionat în cadrul acestei colaborări universitare cu ţara vecină.
Câteva zeci de milioane de euro oferiţi de Uniunea Europeană, plus alte câteva milioane de euro oferiţi sub formă de cofinanţare de guvernele din România şi Serbia ajută la dezvoltarea unor importante proiecte de colaborare transfrontalieră dintre cele două ţări. Este vorba de proiecte cu rezultate concrete, rezultate care se văd în comunitate şi care vor ajuta la ridicarea calităţi vieţii. Toate activităţile se desfăşoară în cadrul Programului IPA de Colaborare Trasfrontalieră România – Serbia.
Camerele de Comerţ din Timişoara şi cele din localităţile sârbe Pancevo şi Zrenjanin au dus la bun sfârşit un proiect european de colaborare menit să ajute la creşterea competitivităţii în domeniul economic al activităţii firmelor cu activitate în Banatul sârbesc şi cel românesc. Probleme sunt multiple, iar ca soluţie de rezolvare a fost propusă înfiinţarea unui incubator de afaceri cu filiale la Timişoara şi la Pancevo.
Primarul oraşului Ingolstadt din Germania, Alfred Lehmann, şi şeful Clinicii orăşeneşti din Ingolstadt, Heribert Fastenmeier, au sosit joi la Timişoara pentru a discuta cu primarul Gheorghe Ciuhandu şi cu mai mulţi directori de spitale din urbea de pe Bega despre posibilităţile de colaborare în domeniul medical.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara mai mulți tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.
România
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că, după votul de duminică la alegerile parlamentare, este „foarte posibil" să existe o discuţie privind formarea unui Guvern PSD - USR - PNL, scrie Agerpres.
5