Peste 100 de elevi care studiază la Colegiul Național Bănățean din Timișoara au luat parte, marți, la un curs de prim ajutor. Angajați de la Serviciul de Ambulanță Timiș le-au explicat cum să apeleze numărul unic de urgență 112, cum să acționeze în cazul unui stop cardio-respirator și altele. Demersul a fost inițiat de o elevă care este voluntară la Salvare.
Conducerea Colegiului Bănățean din Timișoara a decis să ceară tăierea unui platan care se află de peste 100 de ani în curtea școlii, după ce, recent, o creangă s-a desprins și a căzut peste un copil. De-a lungul vremii, cei de la Colegiul Bănățean au făcut nenumărate adrese către Agenția de Mediu și Garda de Mediu, însă din cauza legislației, intervențiile au fost punctuale, dar insuficiente.
Eveniment
Căutări ale polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale în cazul unei adolescente, la Timișoara. Oamenii legii încearcă să dea de urma ei după ce aceasta a plecat de la un centru de copii ai străzii și a dispărut.
România
Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației organizează concursul de creație virtuală „Vocea ta e soluția” pentru elevii de gimnaziu și liceu din țară.
Capitală Culturală
Unul dintre cele mai prestigioase ansambluri specializate în interpretarea pe instrumente de epocă vine la Timișoara.
Eveniment
La câteva ore de la producerea unui tragic accident în zona Buziașului, soldat cu moartea unei fete de zece ani, provocat de o șoferiță care a trecut pe roșu, iată că un alt șofer, de această dată la Punctele Cardinale, nu a respectat culoarea roșie a semaforului.
3
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sezonul rece debutează în forţă anul acesta, dar asta vine la pachet şi cu câteva aspecte pozitive. Te poţi relaxa acasă în zilele reci, cu o pătură pufoasă şi o carte bună sau un serial la care îţi doreşti de mult să te uiţi.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc pe Centura Timișoara Sud/VTM pe breteaua de coborâre spre Lugoj. De la inaugurarea drumului, acolo au loc destul de des accidente și tamponări.
1
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș, anunță lansarea Abonamentului Verde, un serviciu opțional pentru utilizatorii casnici și noncasnici din Zona 1 Timișoara. Acest serviciu vine în sprijinul cetățenilor pentru colectarea eficientă și ecologică a deșeurilor vegetale din grădini și spații verzi private, asigurând astfel un mediu curat și sustenabil.